Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP) a sesizat, vineri, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti in legatura cu modul in care au fost retrocedate 980 de hectare de padure in localitatea Magureni din judetul Prahova, in perioada 2006-2009.
Sesizarea s-a facut ca urmare a concluziilor echipei de control a ANRP, care a extins verificarile in judetul Prahova dupa ce anterior a constatat incalcari ale legislatiei din materia retrocedarilor in localitatile Azuga si Paulesti, precizeaza institutia, intr-un comunicat citat de Mediafax.
Retrocedarea a peste 43.000 de hectare de padure din judetul Bacau face deja obiectul unui dosar penal instrumentat de procurorii anticoruptie.
In acest dosar au fost arestati fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, Paltin Sturdza, beneficiarul celor peste 43.000 de hectare, si deputatul PSD Ioan Adam.