Noul director interimar al Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploieşti ar fi medicul Marius Dinu, potrivit unor surse din cadrul Consiliului Judeţean. Acesta a ar fi fost numit în această dimineaţă pe o perioadă determinată, până la organizarea unui concurs pentru funcţia de manager al spitalului.
Marius Dinu este medic stomatolog şi este preşedintele Colegiului Medicililor Dentişti Prahova. Acesta a concurat fără succes şi pentru conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
Marius Dinu a absolvit Facultatea de Stomatologie din cadrul Universităţii de Medicină Carol Davila în 2001 şi Facultatea de Management al Serviciilor Sociale şi de Sănătate la Universitatea Bucureşti, în 2003.