Primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, a inaugurat un teren de sport modernizat la Colegiul Naţional Nichita Stănescu. Lucrarea este parte a unui proiect pe fonduri europene în valoare de 3,6 milioane de lei ce vizează modernizarea a 12 terenuri sport ce aparţin unor şcoli din Ploieşti. Din totalul sumei, 312.720 de lei sunt suportaţi din bugetul municipalităţii.
Terenul de sport de la Colegiul Naţional „Nichita Stănescu“ este cel mai mare din cele care vor fi amenajate, având două terenuri de baschet şi unul de handbal, cu instalaţie de nocturnă, o mică tribună cu structură metalică demontabilă. Suprafaţa de joc a fost acoperită cu o mochetă din polimer cu drenaj. Pentru acest teren, investiţia s-a ridicat la suma de aproape 550.000 de lei.
Potrivit reprezentanţilor primăriei au fost finalizate încă alte două terenuri de sport la Colegiul Naţional „I.L. Caragiale“ şi la Colegiul Naţional „Jean Monnet“.
Investiţia a fost aprobată de Consiliul Local pe 12 iunie 2014. Prin investiţia propusă se urmăreşte modernizarea a 12 terenuri de sport ce aparţin Colegiulului Naţional „Ion Luca Caragiale“, Colegiului Naţional „Jean Monnet“, Colegiulului Naţional „Nichita Stănescu“, Colegiului Naţional „Mihai Viteazul“, Colegiului „Spiru Haret“, Liceulului Tehnologic de Servicii „Sf. Apostol Andrei“, Colegiului Tehnic „Elie Radu“, Şcolii Gimnaziale „Radu Stanian“, Şcolii Gimnaziale „George Emil Palade“, Şcolii Gimnaziale „George Cosbuc“, Şcolii Gimnaziale „Toma Caragiu“ şi Şcolii Gimnaziale „Elena Doamna“.
Proiectul prevede ca sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării, să fie asigurate din bugetul propriu al UAT Municipiul Ploieşti.
Lucrările ar trebui finalizate în decembrie 2015.