Primăria Municipiului Ploieşti, prin Direcţia Tehnic Investiţii, informează ploieştenii că pe strada Basarabi se va circula în ambele sensuri începând de joi, 11 septembrie 2014. Măsura a fost luată pentru fluidizarea traficului în zona centrală şi a fost aprobată în cadrul Comisiei Municipale pentru Transport şi Siguranţa Circulaţiei.
Strada Basarabi este o arteră extrem de îngustă din centrul Ploieştiului care permite în mod normal doar circulaţia pe un singur sens, dar pe fondul închiderii străzilor Ştefan Greceanu şi Nicolae Bălcescu, traficul rutier trebuia deviat pe undeva. Măsura este temporară, pe durata efectuării lucrărilor la liniile de tramvai.
Deja, angajaţii de la SGU au acoperit cu pungi indicatoarele cu sens unic şi au pus peste cele cu dublu sens. De asemenea au fost montate indicatoare de parcare interzisă pe partea estică a străzii. Angajaţii SGU de la blocări au muncit din greu în dimineaţa de joi, pentru a-i obişnui pe şoferi cu noile reguli.
Cei mai mulţi şoferi, din obişnuinţă, au intrat pe Basarabi de pe strada Dobrogeanu Gherea. Nu au lipsit nici claxoanele şi flash-urile către cei câţiva conducători auto care veneau din sens opus, dinspre strada Erou Călin Cătălin.