Emoţii mari pentru aproape 130 de copii şi adolescenţi care au participat la cea de-a doua ediţie a festivalului “Sfinxul de Aur”. Organizat în staţiunea Buşteni, la Centrul Cultural “Aurel Stroe”, concursul de interpretare pentru tinerii talentaţi cu vârste cuprinse intre 4 şi 18 ani a avut un succes peste aşteptări. Atmosfera a fost foarte repede destinsă de trupa de dans “Dinamic”.
În cele două zile de concurs, interpreţii, împărţiţi pe cinci categorii de vârstă, au avut de interpretat câte o piesă în fiecare zi.
La categoria “adolescent” fiecare concurent a avut de interpretat obligatoriu un şlagăr românesc iar la categoria “junior” a fost necesară o piesă însoţită de show. Prezentatorii evenimentului au fost Monica Davidescu şi actorul Ovidiu Cuncea, care s-a arătat foarte încântat atât de prestaţia mini-vedetelor cât şi de organizarea evenimentului
Cunoscutul interpret de muzică uşoară Aurelian Temişan, a făcut parte din juriu dar a şi susţinut un recital extraordinar pe scena Centrului Cultural din Buşteni. Recitaluri au mai fost susţinute şi de Catinca Popa, deţinătoarea Trofeului “Sfinxul de Aur” 2013, în duet cu Florin Apostol dar şi Romina Ciocoiu, câştigătoarea trofeului “Belle Arti”, alături de Adrian Romcescu. Ca şi la ediţia din anul trecut, juriul a fost prezidat de cunoscutul compozitor Andrei Kerestely.
Organizarea celei de-a II-a ediţii a Festivalului “Sfinxul de Aur” a fost posibilă datorită parteneriatului dintre Asociaţia Culturala “Belle Arti”, Primăria Buşteni şi Centrul Cultural “Aurel Stroe”.