Poliţia Română a dispus măsuri suplimentare pentru buna desfăşurare a examenului de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2014. Peste 9.000 de poliţişti sunt angrenaţi în măsuri de ordine şi siguranţă publică cu această ocazie. Luni, 18 august 2014, debutează proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română din cadrul Examenului Naţional de Bacalaureat 2014, sesiunea a II-a.
Poliţia Română a dispus includerea unităţilor de învăţământ/centrelor de examinare în itinerariile de patrulare, pentru menţinerea unui climat de linişte, precum şi pentru asigurarea unui examen corect. Peste 9.000 de poliţişti, dintre care 6.696 de la ordine publică, 1.331 poliţişti de la rutieră şi 981 alte categorii acţionează pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea desfăşurării în condiţii de linişte şi corectitudine a examenelor.
Poliţiştii se află, în această perioadă, în zona adiacentă instituţiilor de învăţământ, precum şi pe traseele de deplasare înspre şi de la acestea, pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile desfăşurate, afectează climatul de siguranţă publică.
De asemenea, poliţiştii de la rutieră asigură fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere grave şi a ambuteiajelor.