Ultima şedinţă a Consiliului Local a consemnat un fapt mai ciudat, Daniel Puiu Neagu, fost şi actual consilier local, a participat la dezbateri şi a votat toate proiectele de hotărâri. Misterul a fost rezolvat imediat printr-o adresă a Prefecturii. Toţi consilierii au primit o adresă din partea Prefecturii Prahova, care anunţă că a atacat hotărârea CL din 26 iunie, privind încetarea mandatului de consilier a lui Puiu Neagu, la instanţa de contencios administrativ.
Iniţial Instituţia Prefectului a trimis o adresă secretarului Primăriei Ploieşti prin care solicita revocarea respectivei hotărâri, însă între timp a procedat la atacarea acesteia. În adresa respectivă este invocată nerespectarea Legii 215/2001 a Administraţiai Publice Locale, respectiv a articolului 44 (1).
„(1) Proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care este elaborat în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, precum şi de raportul comisiei de specialitate a consiliului, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 39 alin (2) şi (4)“, se arată în articolul respectiv.
Ca atare, prin acţiunea prefecturii, hotărârea de excludere a lui Puiu Neagu este suspendată, iar acesta îşi poate exercita toate atribuţiile de consilier municipal, ce-i revin în mod legal.
Aleşii locali au votat încetarea mandatului înainte de termen pentru Daniel Puiu Neagu în cadrul şedinţei CL de pe 26 iunie. Decizia a fost luată la solicitarea PDL Ploieşti, care l-a exclus din partid, după ce acesta s-a transferat la Fundaţia Mişcarea Populară în aprilie 2014.