Un turist francez care se dădea cu parapanta pe munte, în zona staţiunii Sinaia, a rămas agăţat în copaci, la o înălţime de aproximativ 40 de metri, el fiind dat jos de către echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
Incidentul s-a petrecut într-o zonă împădurită din apropierea Stânii Regale din Sinaia ”Intervenim cu un echipaj cu scară şi Ambulanţa SMURD", a declarat Raluca Vasiloae, purtatorul de cuvânt al ISU Prahova
Potrivit acesteia, apelul la 112 a fost dat de prietenii bărbatului, acesta făcând parte dintr-un grup de parapantişti.
Sursa citată a adăugat că parapantistul nu pare a fi rănit.