A luat singura medalie a României de la J.O. de Iarnă , câştigând bronzul la bob, la Grenoble în 1968, iar pentru această performanţă a primit din partea lui Nicolae Ceauşescu o diplomă drept: "Recunoştinţă eternă".
Marele regret al campionului este că bobul, schiul şi celelalte discipline de iarnă nu au fost iubite niciodată de politicieni. Dacă astăzi, delegaţia României visează să se claseze în primele 20 de locuri, în orice competiţie majoră a sporturilor de iarnă, Ion Panţuru, a fost la un pas să fie dat afară din partid în 1972, pentru “modestul” loc 5, obţinut la J.O. de la Saporro. Cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, autorităţile locale din Buşteni au vrut să-i facă o surpriză campionului Ion Panţuru. Aşa că, însoţit de un taraf de lăutari, Emanoil Savin, edilul şef din Buşteni l-a felicitat pe Panţuru şi i-a dăruit un tort pe măsură, decorat cu panglică tricoloră. Alături de primar s-a aflat şi un alt mare sportiv al României, canotorul Dimitrie Popescu, multiplu medaliat la campionatele mondiale de caiac-canoe.
Campionul spune cu amărăciune că în prezent, delegaţia României, a ajuns să facă parte din naţiunile exotice ale competiţiilor de iarnă, venită doar "sa părticipe". În urmă cu mai bine de trei decenii, însă, România era pe harta medaliaţilor olimpici şi a favoriţilor, iar acest lucru a fost posibil graţie echipajului de bob Panţuru - Neagoe.
"Până la Grenoble, am obţinut locul doi la Campionatul European care a avut loc la Saint Moritz la bobul de patru persoane, iar in 1967 la Innsbruck am devenit campion european cu bobul de patru persoane, iar cu cel de doi am fost vicecampioni europeni. În lumea bobului deja se vorbea despre România, singura ţara comunistă care participa la aceste întreceri de bob. La acea vreme, nu m-am gândit nici o clipă că va rămâne singura medalie din istoria participării României la J.O. de iarnă. O întâmplare deosebită a avut loc la bobul de patru, tot la Grenoble, acolo unde am fost pe trei până la ultimul echipaj, cel al Elveţiei. Toata lumea mă felicita, însă parcă simţeam că vom fi depăşiţi…”. povesteşte Ion Panţuru
Cu un palmares de invidiat, Ion Panţuru, a devenit una dintre legendele sportului românesc . A câştigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Grenoble 1968 (bob două persoane), a luat locul 5 la Olimpiada de la Saporro 1972 (Japonia) (bob două persoane). A cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial de la Lake Placid din 1969 (bob două persoane), locul 5 la Campionatul Mondial de la Cortina d'Ampezzo 1966 (bob două persoane). A căştigat aurul la Campionatul European de la Ignis 1967 (bob patru persoane), aur tot la C.E. de la Ignis 1971 (bob patru persoane), argint la C.E. de la Cervina 1969 (bob doua persoane si bob patru persoane), bronz la C.E. de la Cortina d'Ampezzo in 1970 (bob patru persoane), bronz la Lake Placid in 1973 (bob două persoane). În prezent Ion Panţuru, maestru emerit al sportului, este cetăţean de onoare al oraşelor Sinaia, Buşteni şi Comarnic. Marele sportiv a câştigat, la Olimpiada din 1968 (Grenoble), alături de Nicolae Neagoe, singura medalie a României la Jocurile Olimpice de Iarnă, performanţă care, de 47 de ani, nu a fost depăşită de niciun alt sportiv român.