Un nou proiect a apărut pe site-ul Primăriei pentru a fi discutat în viitoarea şedinţă a Consiliului Local Ploieşti. Conducerea Parcului Constantin Stere solicită aprobarea unui studiu de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru construirea unui adăpost pentru un tigru şi o puma.
În expunerea de motive se arată că administraţia parcului trebuie de fapt să se conformeze prevederilor Legii 191/2002 privind funcţionarea grădinilor zoologice pentru a asigura standarde ridicate traiului acestor animale de talie mare care au nevoie de spaţiu mai mare.
Tot în expunerea de motive se arată că „în urma controalelor efectuate de către Garda de Mediu Prahova, conducerea unităţii a fost avertizată că actualul adăpost unde este cazat tigrul bengalez nu corespunde normelor în vigoare şi trebuie construit un nou adăpost conform normelor, în caz contrar instituţia fiind pasibilă de sancţiuni contravenţionale cu amenzi cuprinse între 50.000 şi 100.000 lei“.
În raportul de specialitate se arată că adăpostul va fi construit pe o suprafaţă de 1.600 mp în incinta grădinii zoologice. Valoarea investiţiei solicitate Primăriei Ploieşti este estimată la suma de 425.488 de lei cu TVA (94.552 euro).