Curtea de Apel Ploieşti a respins miercuri recursul formulat de Primăria Ploieşti impotriva senţintei prin care fosta şefă a departamentului economic al Primăriei Ploieşti, Nicoleta Crăciunoiu, a fost reintegrată pe post.

In acest sens, a fost menţinută sentinţa Tribunalului Prahova prin care Crăciunoiu a câştigat procesul cu executivul ploieştean. La data de 28.11.2014, instanţa a decis următoarele: Admite cererea formulată de reclamantă. Anulează dispoziţia nr. 4930/9.10.2013 şi dispoziţia nr. 4935/10.10.2013 . Dispune repunerea în situaţia anterioară emiterii celor două dispoziţii, în sensul repunerii reclamantei în funcţia de director executiv al Direcţiei Economice. Obligă pârâţii la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite între data destituirii din funcţie şi data efectivă a repunerii în funcţie, drepturi care se vor actualiza cu rata inflaţiei. Obligă pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 3480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.