Ultimul produs de mare valoare al şcolii de fotbal de la Petrolul, Constantin Budescu, mai vine o dată ca adversar pe stadionul Ilie Oană. Puştiul minune pe care lupii îl promovau la echipa mare la 16 ani şi care era golgeterul echipei deşi era junior este acum cel mai bun jucător ofensiv din prima ligă. Din păcate, joacă la Astra Giurgiu. Şi, de data asta, după multă vreme, Petrolul are de ce să se teamă de fosta rivală. Acum, “iechipa mia” – cum îi spun lupii galbeni, cu referire la modul de a vorbi al patronului Astrei – are un lot mai bun, jucători mai valoroşi. Dar, aşa cum a zis Sebi Tudor la conferinţa de presă, galben-albaştrii trebuie să fie încrezători şi să joace curajos.

Budescu a dat un interviu în revista Ligii I, preluat de Ziarul Prahova. Mult timp după ce a ajuns la Astra, tânărul fotbalist a refuzat să renunţe la sentimentele pentru Petrolul. Probabil că le are încă, dar diferenţa este că, acum, Budescu joacă sută la sută pentru Astra.

Ai fost în curtea Astrei şi a Petrolului. Cum te simţi înaintea meciului direct dintre cluburile care ţi-au marcat definitiv cariera?
- Am venit prima dată în Ploieşti la Astra, pentru o perioadă foarte scurtă, maximum două săptămâni, după care m-am întors acasă, pentru că mi-a fost greu să mă acomodez. M-am întors după un an, în 2004, când Astra şi Petrolul fuzionaseră, şi, practic, am venit la Petrolul. Am debutat la republicani, doar câteva meciuri, apoi am fost promovat la prima echipă - unde am stat aproape 6 ani, toţi în eşalonul secund. Fiind meciul dintre cele două echipe care mi-au definit cariera, normal că este un joc important. Sunt convins că va fi un meci frumos.
- Care au fost antrenorii care ţi-au influenţat dezvoltarea sportivă?
- Roşu Gheorghe – profesorul meu de sport din Şcoala Generală, care m-a ajutat foare mult la începuturi, a fost primul. Ne ”omora” cu tehnica individuală, lovirea mingii. Prima mea legitimare a fost la Rapid Sălciile, de unde maseurul Petrolului de atunci, Răduţă Gheoca, care se ocupa de echipa din Sălciile, m-a adus la Petrolul, iar Valeriu Răchită m-a promovat la seniori, deşi aveam doar 16 ani. Am lucrat şi cu Eusebiu Tudor, şi la Petrolul şi la Astra.
- Locuieşti în Ploieşti, ai debutat în acest oraş, cum te simţi jucând împotriva Petrolului, o echipă atât de iubită de localnici?
- Se ştie că Petrolul are o galerie frumoasă, chiar dacă acum se confruntă unele probleme. Sunt fani care ”au treabă cu fenomenul” cum se spune, înţeleg ceea ce văd. Le doresc să-şi rezolve problemele, să nu se mai chinuie, cum s-a întâmplat în cei 7 ani aşteptaţi pentru promovare. Îi respect, ca pe toţi cei care vin la stadion să vadă fotbal, dar, 100%, astăzi îmi doresc 3 puncte pentru echipa mea!