Amicalul cu CS Blejoi a fost perfect pentru Petrolul, în sensul în care responsabilii echipei au putut trage concluziile potrivite. Marea durere a galben-albaştrilor nu e neapărat partea sportivă, cât cea financiară.
Iată de au declarat conducătorii Petrolului după meciul pierdut cu scorul de 3-4.
Cristi Vlad:
Marea Problemă a Petrolului o reprezintă investitorii. Fără susţinere este foarte greu. Facem un apel către consiliul local pentru a juca pe stadionul Ilie Oană. Nu cerem altceva decât să jucăm acasă. Lumea trebuie să înţeleagă că ceea ce facem noi este pentru întregul oraş. Noi nu vpm abandona lupta, dar ne-ar fi mai uşor dacă am fi susţinuţi de toată lumea.
Tavi Grigore:
Este un prim meci, din care am tras concluziile care se impun. Lotul este făcut în două săptămâni. Pe lâmgă copiii Petrolului pe care îi avem la echipă, ne trebuie şi jucători cu experienţă şi cu o valoare mai mare. Vreau să vă spun că am făcut oferte unor jucători din Liga A Prahova şi că mulţi dintre ei au refuzat Petrolul. În această situaţie, trebuie să schimbăm strategia, să găsim soluţii în altă parte. Pentru a aduce jucători valoroşi, ne trebuie bani. Avem nevoie de sprijin din partea unor investitori, avem nevoie de sprijinul autorităţilor pentru a juca pe stadionul Ilie Oană la un preţ pe care să ni-l permitem. Avem nevoie să folosim baza de la Crângul lui Bot pentru antrenamente. Echipa este formată din ploieşteni şi din prahoveni şi este de interes public.
Claudiu Tudor (căpitan):
Toate meciurile din campionat vor fi grele. Acesta este un prim joc şi sunt convins că vom arăta mai bine în viitor. Am avut momente mai grele în acest joc, dar am avut şi momente bune.Aşteptăm şi revenirea celor trei jucători care au fost indisponibili (n.r. – Butufei, Păun şi Năstase).