După ce a trecut cu brio de primele două jocuri amicale în care a învins fără drept de apel formaţiile Volga (Rusia) şi Dinamo Zagreb (Croaţia), Petrolul va susţine astăzi cel de-al treilea joc de verificare, urmând să întâlnească gruparea Slaven Belupo, din prima ligă croată.

Partida se va disputa chiar pe terenul de antrenament al ploieştenilor, la fel ca şi cel cu Volga, şi va începe la ora locală 18.00, o oră mai târziu în România. Suporterii găzarilor vor avea ocazia să vadă desfăşurarea jocului, care va fi transmis în format live text pe site-ul oficial al clubului ( www.fcpetrolul.ro).