Partidul Forţa Naţională şi Partidul România Unită au hotărât, în urma reuniunii de sâmbătă, de la Târgu Mureş, să se unească într-un pol naţionalist, urmând ca în perioada următoare să fie schiţată platforma politică şi data Congresului, a anunţat europarlamentarul Laurenţiu Rebega, într-o conferinţă de presă.
'Trăiesc un moment de emoţie şi bucurie pentru că asistăm poate la un moment istoric în istoria post decembristă a României, când două partide cu doctrină naţionalistă hotărăsc să se unească şi hotărăsc să formeze un singur pol naţionalist, un singur pol al patrioţilor, care să redea ceea ce i-a lipsit României de-a lungul celor 27 de ani, decizia de a hotărî pentru proprii cetăţeni. Suntem într-un moment de cotitură nu numai la nivel naţional, dar şi la nivel internaţional, rezultatele alegerilor din Olanda ne credibilizează şi ne obligă în acelaşi timp, pentru că naţionaliştii de acolo au obţinut 33%, sunt printre puţinele partide care au crescut în sondaje. Pe de altă parte este important că astăzi, la Târgu Mureş, am avut şansa de a începe o nouă istorie cu două partide — va deveni un singur partid în curând, la Congresul pe care cele două partide au hotărât să îl organizeze cât de curând. Doresc astfel să arătăm că naţionalismul în România, un naţionalism moderat, civic, nu etnic, unde toate etniile care sunt parte integrantă din România, vor contribui la dezvoltarea statului naţional român, pentru îmbunătăţirea traiului de zi cu zi a tuturor cetăţenilor', a declarat Laurenţiu Rebega.
Acesta a spus că se doreşte ca în polul naţionalist să fie cooptate şi alte formaţiuni politice, iar în viitorul apropiat va fi schiţată o platformă-program care să arate care sunt punctele care ghidează cele două formaţiuni. El a afirmat că accentul va fi pus pe respectul de care România trebuie să se bucure în Uniunea Europeană.
'Nu mai vreau să fiu apreciat la Bruxelles, ci să fiu respectat. Este momentul în care România are obligaţia să arate că este membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, nu are nimeni dreptul să ne impună lucruri pe care noi, ca stat, nu le dorim (...) Acesta este lucrul care ne-a unit, lucrul care ne face să devenim din ce în ce mai puternici, lucru care ne-a făcut demult să realizăm că idealurile noastre sunt comune şi că ne dorim acelaşi lucru. Suntem în discuţii şi cu alte partide care şi-au arătat interesul şi intenţia de a ni se alătura şi de a forma un singur pol naţionalist. Cred că cât de curând vom finaliza discuţiile', a precizat Rebega.
Acesta a subliniat că se poartă discuţii cu toate partidele care au reprezentat în ultimii 27 de ani ideea de naţionalism şi naţional în România, care au în doctrină susţinerea independenţei şi suveranităţii, precum şi ideea de ortodoxism, nominalizând Partidul România Mare, Uniunea Vatra Românească, PUNR, Alianţa Noastră.
Rebega a mai spus că în final va exista un singur partid şi că cel târziu până în luna iulie va fi organizat Congresul de unire a partidelor naţionale.
Rebega: Partidul Forţa Naţională şi Partidul România Unită au hotărât să se unească într-un pol naţionalist
19 martie 2017
- citeşte totul despre:
- pru,
- forta nationala,
- rebega,
- pol,
- nationalist,
- platforma,
- congres
(271 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Haos în PNL în urma retragerii lui Volosevici
(3 aprilie 2016)
525 vizualizări
Liberalii îşi aleg astăzi următorul preşedinte, dintre Ludovic Orban şi Florin Cîţu
(25 septembrie 2021)
74 vizualizări
Alina Gorghiu, desemnată noul purtător de cuvânt al PNL
(7 iulie 2014)
359 vizualizări
Senatorul Radu Oprea, candidatul PSD pentru Primăria Ploieşti!
(3 iunie 2020)
1731 vizualizări
ACL îşi anunţă astăzi candidatul la prezidenţiale: Klaus Iohannis sau Cătălin Predoiu?
(11 august 2014)
76 vizualizări
A început oficial intermecato-ul politic prahovean
(3 septembrie 2014 - Cristina IANCU)
507 vizualizări
Radu Mazăre, la DNA: Sunt pregătit pentru orice, am la mine trening, o carte, o cruce şi mâncare
(16 martie 2015)
51 vizualizări
Ponta şi Leancă au depus buchete de flori la crucea din Piaţa Maidan, locul luptelor pro-UE din Kiev
(2 octombrie 2014)
63 vizualizări
Fostul preşedinte al ANPC, ploieşteanul Bogdan Nica, s-a înscris în ALDE
(21 februarie 2019)
88 vizualizări
Ce spun americanii despre o nouă suspendare a lui Traian Băsescu
(10 septembrie 2014)
66 vizualizări
Administraţia prezidenţială va cumpăra bilete de avion de 2,33 milioane lei, fără TVA
(5 martie 2017)
402 vizualizări
PSD Ploieşti acuză: Aruncaţi oraşul în haos!
(2 iulie 2021)
99 vizualizări
Adrian Năstase: USL nu se va reface niciodată
(23 aprilie 2014)
101 vizualizări
Dragnea: Văd la Guvern şi la PNL o încrâncenare împotriva oricărei legi care poate face viaţa românilor mai bună
(8 noiembrie 2016)
635 vizualizări
Premierul desemnat Dacian Cioloş, după audierea miniştrilor propuşi pentru a face parte din noul guvern: Din păcate am văzut în aceste audieri că se votează în continuare pe sigle de partid.
(20 octombrie 2021)
26 vizualizări
Rareş Mănescu infirma categoric plecarea la partidul lui Tăriceanu!
(31 iulie 2014)
169 vizualizări
Ponta, ironie la adresa lui Băsescu
(11 octombrie 2013)
39 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole