Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a adresat, duminică, un mesaj cu ocazia comemorării unui an de la tragedia din Colectiv, afirmând că avem "datoria morală" faţă de victime, dar şi faţă de supravieţuitori, să ne asigurăm că astfel de evenimente nu se repetă.

"Astăzi este o zi tristă pentru România. La comemorarea unui an de la tragedia din clubul Colectiv, cea care a marcat o ţară întreagă şi care a îndoliat zeci de familii, cu toţii avem datoria să păstrăm un moment de reculegere pentru cei care şi-au pierdut viaţa. Drama părinţilor, a supravieţuitorilor, dar şi a prietenilor acestora ne obligă pe toţi să nu uităm vreun moment de ceea ce s-a întâmplat în acea noapte de 30 octombrie. Avem o răspundere morală faţă de toţi cei care şi-au pierdut viaţa, dar şi faţă de cei care au supravieţuit acelei tragedii, de a face tot ce putem ca astfel de evenimente groaznice să nu mai aibă loc", scrie Tăriceanu, pe Facebook.

Şeful Senatului mai spune că avem cu toţii obligaţia să fim alături de familiile îndurerate, de părinţii care şi-au pierdut copiii în acel tragic eveniment "şi să dăm dovadă de solidaritate, de compasiune şi de încurajare faţă de cei care au supravieţuit acelei nopţi".