Un feribot care transporta circa 200 de persoane s-a scufundat în fluviul Meghna, din Bangladesh, relatează Mediafax. Cel puţin 22 de persoane şi-au pierdut viaţa în naufragiu.
Responsabilii operaţiunilor de salvare au anunţat că nu au reuşit să redreseze feribotul MV Miraz, care transporta aproximativ 200 de pasageri şi se află pe malul fluviului Meghna.
"Numeroşi pasageri s-au refugiat pe punţile inferioare ale navei, pentru a se apăra de vântul puternic, însă au rămaşi blocaţi. Majoritatea corpurilor ar putea fi găsite în interiorul feribotului", a declarat responsabilul pentru traficul fluvial, Shamsuddoha Khandaker. "Bilanţul se ridică în prezent la 22 de morţi, dintre care 12 femei şi copii", a adăugat el.
Aproximativ 40 de persoane au reuşit să revină la mal înotând sau au fost salvate de pescarii aflaţi în zonă în momentul naufragiului.
Numărul exact al pasagerilor aflaţi la bord nu este cunoscut, în condiţiile în care feriboturile transportă în cele mai multe cazuri persoane peste capacitatea oficială.
Shamsuddoha Khandaker a precizat că feribotul naufragiat putea transporta 500 de pasageri, însă anchetatorii estimează că în momentul accidentul, produs în districtul Munshiganj, la aproximativ 50 de kilometri de capitala Dacca, la bordul navei se aflau între 150 şi 200 de persoane.
Accidentele de acest tip sunt frecvente în Bangladesh, iar experţii denunţă lipsa măsurilor de securitate şi supraîncărcarea navelor.
Bangladesh: Un feribot care transporta circa 200 de persoane s-a scufundat
16 mai 2014
(28 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un taxi, pe o stradă din sectorul 4 al Capitalei
(3 mai 2017)
45 vizualizări
Au fost identificaţi teroriştii de la Bruxelles
(23 martie 2016)
53 vizualizări
Un copac a căzut peste două ambulanţe, la Braşov; nu există victime
(24 octombrie 2017)
19 vizualizări
Reşiţa: Peste 90.000 de ţigarete de contrabandă şi două autoturisme, confiscate de poliţişti
(17 mai 2017)
48 vizualizări
Percheziţii la deţinuţii care înşelau prin telefon
(14 septembrie 2013)
62 vizualizări
Cutremur puternic în Grecia
(9 august 2013)
45 vizualizări
Codul galben a fost restrâns
(31 mai 2014)
55 vizualizări
Veşti extraordinare despre vaccinul împotriva Ebola
(31 iulie 2015)
26 vizualizări
Incendiu la locomotiva unui tren încărcat cu ţiţei, pe un câmp din Buzău
(23 iunie 2015)
53 vizualizări
Eurosport ar putea transmite meciurile din Liga I
(19 decembrie 2013)
64 vizualizări
Zeci de noi plângeri de la persoane operate de medicul Gheorghe Burnei, primite de procurori în ultimele zile
(19 decembrie 2016)
52 vizualizări
Iarna a terminat pauza. Avertizare de ninsori, ger şi vânt
(12 decembrie 2016)
50 vizualizări
Cod galben de ceaţă în judeţele Cluj, Braşov, Harghita, Covasna şi Mureş
(2 ianuarie 2017)
29 vizualizări
Patru infractori cu cetăţenie română au spart un cazinou din Hamburg
(13 iulie 2016)
32 vizualizări
Îl mai ştiţi pe Victor Ponta? Azi e audiat la DNA Oradea
(12 ianuarie 2016)
41 vizualizări
Atentat terorist într-o gară din Rusia
(29 decembrie 2013)
85 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole