Echipele de intervenţie au reuşit să salveze, luni, trei căţeluşi care au supravieţuit printre dărâmături şi zăpadă după ce hotelul Rigopiano din centrul Italiei a fost lovit de avalanşa masivă produsă în urmă cu cinci zile, relatează AFP. Descoperirea a redeşteptat speranţele salvatorilor care continuă operaţiunile de căutare pentru găsirea celor 23 de persoane încă declarate dispărute după tragicul eveniment
Pompierul Fabio Jerman a declarat că găsirea celor trei pui albi de Ciobănesc de Abruzzo semnifică faptul că există încă pungi de aer sub clădirea dărâmată, "un important semn de viaţă, care ne dă speranţe".
"Este o cursă contra timpului, ştim că trebuie să ne grăbim, dar este un mediu în care se lucrează cu dificultate", a declarat Luca Cari, purtător de cuvânt al departamentului de pompieri în contextul în care salvatorii se străduiesc să înainteze cu săpăturile către centrul hotelului, acolo unde se crede că s-ar putea afla cei declaraţi dispăruţi.
Echipele de salvatori folosesc unităţi canine şi tehnologie capabilă să identifice sub dărâmături semnalul GSM emis de telefoanele mobile ale celor dispăruţi, a declarat duminică într-o conferinţă de presă Titti Postiglione de la Departamentul de protecţie civilă. Acesta a calificat intervenţiile drept ''chirurgicale'' pentru a evita prăbuşirea altor fragmente ale structurii hotelului.
Stabilimentul de patru stele, Rigopiano Hotel, construit la începutul anilor '70 la 1.200 de metri altitudine în zona muntoasă a regiunii Abruzzo, a fost lovit miercuri de o avalanşă masivă, după ce marţi în zona de centru a Italiei fuseseră înregistrate patru seisme cu magnitudinea 5, conform DPA.
Procurorii italieni au anunţat luni că iau în calcul acuzaţii de ucidere din culpă şi de neglijenţă. "Investigăm toate deciziile care au dus la construirea şi deschiderea acelui hotel", a declarat luni, într-o conferinţă de presă, procurorul Cristina Tedeschini, din Pescara.
În ziua avalanşei, managerul hotelului, Bruno Di Tommaso, a trimis autorităţilor locale şi provinciale un e-mail în care anunţa că situaţia a devenit "îngrijorătoare" din cauza trepidaţiilor, că ninsoarea pătrundea în interiorul stabilimentului şi că generatorul mai avea combustibil pentru numai 24 de ore, după cum arată agenţia ANSA citată de DPA. De asemenea, acesta cerea ajutor pentru eliberarea căilor de acces către hotel, însă autorităţile locale au declarat că cel mai puternic plug se stricase şi că nu existau fonduri pentru repararea lui, arată Reuters care menţionează că primele echipe de salvatori au sosit la locul dezastrului, pe schiuri, la 11 ore de la catastrofă, din cauză că drumul era impracticabil.
Italia: Trei căţeluşi găsiţi în viaţă în zona hotelului înghiţit de avalanşă
25 ianuarie 2017
(52 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Piteşti: Nervos că a fost stropit cu apă la ştrand, un cretin a împuşcat un agent de pază în gât
(1 iulie 2016)
153 vizualizări
ESCROCHERIE de proporţii prin WhatsApp. Românii, AVERTIZAŢI SĂ NU DEA CLICK. Pagubele pot fi uriaşe
(6 iunie 2018)
729 vizualizări
Percheziţii într-un spital. Mascaţii păzesc intrarea
(11 decembrie 2015)
113 vizualizări
Zeci de percheziţii au loc în Bucureşti şi în alte 14 judeţe. Evaziune fiscală cu mase plastice şi materiale de construcţii
(8 octombrie 2014)
53 vizualizări
Rusia interzice importul de lactate din Lituania
(5 octombrie 2013)
38 vizualizări
Udrea, la proces în ''Gala Bute'': O mizerie de dosar
(23 octombrie 2017)
37 vizualizări
Un şofer român a lovit cu maşina un poliţist bulgar, la intrarea pe podul de la Ruse
(24 august 2015)
31 vizualizări
MAE precizează că românul despre care anunţase că este decedat în urma prăbuşirii unei porţiuni din viaductul Morandi, în apropiere de Genova, este în viaţă
(15 august 2018)
35 vizualizări
22 de agenţi de la Poliţia Rutieră, trimişi în judecată pentru fapte de corupţie
(5 iunie 2015)
38 vizualizări
Focuri de armă pentru reţinerea unor contrabandişti de ţigări, care au reuşit să fugă în Ucraina
(12 iunie 2016)
21 vizualizări
Trei persoane rănite într-un accident. Una a fost preluată de un elicopter SMURD
(8 decembrie 2013)
57 vizualizări
Tragedie rutieră în Italia. Un român a murit şi opt au fost răniţi într-un accident
(8 septembrie 2016)
24 vizualizări
Cutremur cu magnitudinea de 5 grade în apropiere de insula elenă Cefalonia
(9 noiembrie 2014)
18 vizualizări
Horia Georgescu demisionează de la conducerea ANI, după ce a fost reţinut de procurorii DNA
(17 martie 2015)
44 vizualizări
Chirurgul ortoped Gheorghe Burnei, suspectat de luare de mită şi experimente neautorizate pe copii, a fost reţinut
(11 decembrie 2016)
44 vizualizări
Accident grav pe DN1 A, între Măneciu şi Cheia
(7 februarie 2015)
303 vizualizări
Atac terrorist asupra bazei UE din Mali
(22 martie 2016)
51 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole