Poliţia Română efectuează astăzi nouă percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, pentru probarea activităţii infracţionale a managerului unui hotel, bănuit de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 5,7 milioane de lei, potrivit unui comunicat.
Vor fi puse în executare două mandate de aducere.
"Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu specialişti ai Direcţiei Operaţiuni Speciale şi luptători SIAS, descind, la această oră, la sediile a şapte societăţi comerciale ce au ca obiect de activitate prestarea de servicii medicale, precum şi la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală", informează Inspectoratul General al Poliţiei Române în comunicat.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2013 - 2014, reprezentantul societăţilor comerciale, care este şi manager de hotel, ar fi derulat, sub paravanul acestora, mai multe operaţiuni fiscale, fără a le declara instituţiilor competente.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat, stabilit până în prezent, se ridică la peste 5.700.000 de lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, conform sursei citate.
Percheziţii la un manager de hotel, suspectat de evaziune fiscală
23 iunie 2016
- citeşte totul despre:
- politia,
- paravanul,
- manager,
- inspectoratul,
- fiscala,
- directiei,
- comunicat,
- medicale
(50 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Mai multe curse Tarom, anulate din cauza unor proteste ale echipajelor
(15 septembrie 2014)
181 vizualizări
Regizorul Mihnea Columbeanu, condamnat la 26 de ani de închisoare pentru pedofilie
(24 februarie 2015)
173 vizualizări
Cutremur în zona Vrancea
(11 ianuarie 2014)
35 vizualizări
Şocant! Fratele chestorului de Poliţie Bogdan Despescu, fost şef al IJP Prahova, a fost găsit spânzurat!
(17 aprilie 2018)
521 vizualizări
Mexic: Cutremur cu magnitudinea 7,2 pe Richter, în sud-vestul ţării; 150 de replici
(17 februarie 2018)
52 vizualizări
Incendiu la un liceu din Mangalia; profesorii şi elevii au reuşit să iasă din unitatea de învăţământ fără ca nimeni să fie rănit
(4 aprilie 2017)
20 vizualizări
Alertă de securitate, după ce un soldat a deschis focul spre un suspect care a încercat să-l înjunghie în Muzeul Luvru
(3 februarie 2017)
23 vizualizări
Simona Halep - Karolina Pliskova se va disputa miercuri, după ora 06.00, în sferturile de finală ale AusOpen
(23 ianuarie 2018)
41 vizualizări
O româncă a ajutat la salvarea unei adolescente americane, care a fost răpită şi ţinută captivă timp de un an în Georgia
(28 iunie 2017)
34 vizualizări
Vremea se va răci în toată ţara
(1 octombrie 2014)
57 vizualizări
Femeie musulmană aflată pe plajă, obligată de poliţiştii francezi să dezbrace costumul burkini
(25 august 2016)
46 vizualizări
Victor Atanasie Stănculescu a lăsat casete cu mărturii despre evenimentele de la Revoluţie
(22 iunie 2016)
81 vizualizări
Adjunctul Inspectoratului Şcolar Arad a fost reţinut, fiind suspectat de corupţie
(30 iunie 2014)
42 vizualizări
Jandarmeria Română a sesizat DIICOT în legătură cu protestele violente din 10 august
(12 septembrie 2018)
59 vizualizări
Un deţinut aflat în arest preventiv la Rahova a fost găsit spânzurat
(14 septembrie 2016)
106 vizualizări
Teroristul de la Paris a vrut să arunce în aer Stade de France
(20 martie 2016)
25 vizualizări
Real Madrid obţine cea mai clară victorie din optimile de finală ale Ligii Campionilor
(27 februarie 2014)
34 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole