Salah Abdeslam, suspectul-cheie în atacurile de la Paris, care a fost prezentat în faţa unui judecător federal belgian, colaborează cu justiţia belgiană, dar va refuza să fie extrădat către Franţa, a anunţat sâmbătă, la Bruxelles, avocatul său Sven Mary, relatează postul BFMTV online.

El le-a spus sâmbătă anchetatorilor belgieni că a plănuit să se detoneze pe 13 noiembrie la Stade de France, dar că s-a răzgândit, a declarat procurorul Parisului, relatează Reuters online.

"Salah Abdesalam a spus astăzi (sâmbătă), în timp ce era interogat de anchetatori că, citez «a vrut să se arunce în aer la Stade de France şi că a renunţat»", a declarat procurorul Francois Molins pentru presă, adăugând că declaraţiile iniţiale ale lui Abdeslam este necesar să fie tratate cu prudenţă.

Procurorul a spus că, în cel mai rău caz, Abdeslam va fi predat Franţei după trei luni, după ce acesta a anunţat că se va opune să fie extrădat în ţara sa natală.

Abdesalam, în vârstă de 26 de ani, a jucat un "rol central" în planificarea şi logistica atacurilor armate şi atacurilor sinucigaşe cu bombă comise la Paris şi Saint-Denis, soldate cu 130 de morţi, a mai spus Molins.

El a evocat o serie de călătorii în Europa - în iulie, septembrie, octombrie şi noiembrie - în care francezul a transportat alte persoane legate de atacuri. Procurorul a declarat, de asemenea, că Abdeslam a achziţionat detonatoare şi apă oxigenată, utilizată pentru fabricarea unor explozivi.

"Primele sale declaraţii, pe care este necesar să le tratăm cu precauţie, nu oferă răspunsuri unei serii de întrebări la care Abdeslam va trebui să răspundă, pentru a explica în special prezenţa sa în arondismentul al XVIII-lea din Paris, pe 13 noiembrie, la ora (locală) 22.00 (23.00, ora României)", a declarat Molins.

"El va trebui să explice, de asemenea, de ce a decis până la urmă să-şi abandoneze centura de explozivi", a adăugat procurorul.

Salah Abdeslam şi Amine Chouki au fost inculpaţi pentru "participare la crime teroriste şi participare la activităţile unui grup terorist", a anunţat sâmbătă Parchetul federal belgian într-un comunicat, relatează Reuters online.

Un al treilea bărbat, Abid A., reţinut vineri, când au fost arestaţi de asemenea Abdeslam şi Chouki, a fost inculpat pentru "participare la activităţile unei grupări teroriste şi adăpostire de infractori".

"În schimb, Djemila M. a fost inculpată pentru adăpostire de infractori, dar nu a fost privată de libertate", se arată în comunicat.

Altă femeie a fost eliberată fără ca împotriva ei să fie reţinută vreo acuzaţie.

Salah Abdeslam este suspectat că a jucat cel puţin un rol-cheie de logistician în aceste atacuri, revendicate de către gruparea jihadistă Statul Islamic (SI).

Cu patru zile înainte de atacuri, el a închiriat maşini şi mai multe locuinţe în regiunea pariziană, pentru comando.

După ce i-a transportat în seara masacrelor pe kamikaze la Stade de France, el a abandonat o centură de explozivi în sudul capitalei franceze, a chemat în ajutor doi prieteni din capitala belgiană şi a reuşit să treacă de trei baraje de poliţie pe drumul înapoi către Bruxelles.

Complicele reţinut odată cu el este cunoscut sub numele de Amine Choukri şi Monir Ahmed Alaaj. El a fost controlat, în compania lui Salah Abdeslam, la Ulm, în Germania, pe 3 octombrie 2015. El a fost amprentat în timpul acestui control, iar amprentele i-au fost găsite într-o casă folosită de către grupul terorist la Auvelais, în regiunea Namur, care a servit pentru pregătire atacurilor de la Paris.

Mediafax