Un deputat vrea să schimbe legea prin care se obţin vizele de flotant, astfel încât să nu mai existe situaţii în care peste o mie de persoane să locuiască în acte la aceeaşi adresă.
Astfel de cazuri au fost descoperite de autorităţi mai ales în Bucureşti, unde unii au făcut profit pe spinarea flotanţilor. Parlamentarul propune că vizele să fie date doar dacă proprietarul are suficient spaţiu şi să fie amendat dacă minte.
Pe o stradă din cartierul 23 august în sectorul 3 al Capitalei, la aceleaşi două adrese locuiesc 2 mii, respectiv 3 mii de persoane. Dacă datele de la evidenţa populaţiei ar fi adevărate şi aceşti oameni chiar ar locui aici, ar însemna să vedem o casă imensă. Sau una foarte aglomerată.
În realitate, acest lucru se întâmplă doar pe hârtie. Cei care doresc o viza de reşedinţă sau de domiciliu, trebuie să se prezinte la un oficiu de evidenţa populaţiei cu acordul în scris al proprietarului, actele casei şi să plătească o taxă. Cele mai multe cereri vin de la cetăţeni din ţări care nu au aderat la Uniunea Europeană.
Un domiciliu stabil le asigura apoi flotanţilor dreptul de şedere în România şi mai târziu, obţinerea cetăţeniei. Şi nu sunt singurii care păcălesc autorităţile în acest fel. În goana după o şcoală bine cotată, unii părinţii se mută, în acte, lângă instituţiile de învăţământ vizate ca să îşi poată înscrie copiii acolo.
Viza de flotant a devenit o afacere pentru cei care oferă contracost un spaţiu în locuinţa lor. Internetul este plin de astfel de anunţuri. Proiectul unui deputat îi vizează tocmai pe aceşti negustori de vize.
Proiectul legislativ, depus deja la Parlament, vrea să oprească specula de acest tip, iar viza de flotant să poată fi acordată în limita spaţiului de locuit pe care îl are proprietarul.
Legea spune că două persoane trebuie să beneficieze de un spaţiu util de minimum 52 de metri pătraţi. Iar acolo unde figurează în acte 8 persoane, locuinţa trebuie să aibă cel puţin 110 metri pătraţi utili. Când numărul maxim de persoane pe metru pătrat a fost atins, nu se vor mai putea emite noi vize.
Deputatul popune şi amenzi de 150 de lei pentru cei care sunt prinşi că nu declara corect numărul celor cu vize de flotant. Atenţie, falsul în declaraţii e pedepsit şi de codul penal cu închisoarea.
Legea prin care se obţin vizele de flotant, schimbată. Cum vor fi pedepsiţi negustorii de vize
27 septembrie 2017
- citeşte totul despre:
- deputat,
- flotat,
- viza,
- deputat,
- autoritati,
- parlamentar
(70 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Pricopie vrea tablete, manuale digitale şi catalog electronic în toate şcolile
(23 octombrie 2014)
55 vizualizări
191 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19,in Romania
(29 mai 2020)
73 vizualizări
Recomandări ale Poliţiei pentru o minivacanţă în siguranţă
(1 decembrie 2017)
578 vizualizări
Guvernul a modificat hotărârea privind starea de alertă, pentru a permite circulaţia fără restricţii în ziua votului. Arafat: Cetăţenii cu drept de vot au libertate de circulaţie, în ziua alegerilor, până la ora 1.00 noaptea.
(4 decembrie 2020)
197 vizualizări
Cardul naţional de sănătate, obligatoriu de la 1 septembrie
(12 august 2015)
55 vizualizări
Regula din Codul Rutier pe care nu o cunosc mulţi şoferi români. Cine are prioritate în această situaţie?
(20 mai 2022)
57 vizualizări
Senat: 51% din carnea, legumele şi fructele din supermarket trebuie să fie româneşti
(7 octombrie 2015)
338 vizualizări
Noi reguli de la 1 august: Ţigări şi alcool mai scumpe, impozit majorat la jocurile de noroc, taxe mai mari pentru contracte part-time
(1 august 2022)
55 vizualizări
Cum va fi vremea în următoarele 2 săptămâni
(17 martie 2016)
141 vizualizări
344 de noi cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19, in Romania
(8 aprilie 2020)
73 vizualizări
Nelu Tataru: Vor fi testate toate aglomerarile urbane. Incepem cu Capitala
(26 martie 2020)
37 vizualizări
Legea antifumat ar putea deveni şi mai dură
(21 septembrie 2017)
411 vizualizări
Abuzul în serviciu a fost dezincriminat. DEFINITIV!
(13 februarie 2017)
189 vizualizări
Evaluare Naţională 2021. Sfaturi utile pentru elevi în ziua examenului
(22 iunie 2021)
27 vizualizări
Sărbătoarea Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de mir, patronul păstorilor şi vestitorul iernii
(26 octombrie 2016)
479 vizualizări
Bacalaureat 2016: Rezultatele vor fi afişate marţi, până la ora 16.00
(12 iulie 2016)
218 vizualizări
Secretarul de stat în MS Andreea Moldovan afirmă că se va recomanda amânarea intervenţiilor chirurgicale care nu reprezintă urgenţe, pentru ca mai multe paturi ATI să poată fi alocate pentru pacienţii COVID
(6 aprilie 2021)
65 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole