Motocicliştii sunt loviţi în plin de ideea unui deputat care a propus o nouă măsură ce ar putea lăsa fără permis mii de motociclişti. Nici nu v-aţi fi gândit că un detaliu atât de banal vă fi atât de aspru sancţionat. Noua propunere de lege va fi dezbătută în Parlament, în această tomnă, dar momentan, autorităţile sunt legate de mâini.
Noua lege se referă la motocicliştii care îşi turează motoarele pe străzi, deranjând persoanele din apropiere. Potrivit Digi24, limita de zgomot din apropierea unei locuinţe est de 50 de decibeli, dar aceasta este depăşită, ajungând deseori la peste 100 de decibeli, adică un zgomot aproape ca cel făcut de un avion.
„Din fericire aceşti motociclişti sunt destul de puţini în contextul fenomenului moto din România. Din păcate ei sunt foarte vizibili pentru că zgomotul pe care îl produc îi aduce în centrul atenţiei”, spune Radu Sandovici, membru Asociaţia Motocicliştilor din România.
Vitezomanii sunt protejaţi şi de lege. Se pare că aceasta nu prevede o limită maximă de zgomot pe care îl poate produce o motocicletă. Cum iese din fabrică, aşa o omologhează şi Registrul Auto Român. În plus, cei de la RAR spun că nu au cum şi cu ce să verifice în trafic motocicletele modificate pentru fi şi mai zgomotoase.
„Nu există nici o aparatură, nu există nicio valoare limită ci inspectorii noştri doar din punct de vedere auditiv încearcă să evalueze dacă motocicleta a fost sau nu a fost modificată”, declară Cristian Bucur, director tehnic RAR.
Deranjat de zgomot, un deputat vrea ca motocicliştilor care poluează fonic să le fie suspendat permisul pentru 30 de zile.
„Luaţi un pic şi urmăriţi bulevardele mari după ora 21:00, perioada în care oamenii se retrag, au nevoie de odihnă şi de linişte, şi veţi vedea că Bucureştiul a devenit o întreagă pistă de alergare a motocicletelor”, spune Valeriu Steriu, preşedinte executiv PMP.
Modificari legislative propuse pentru motocilistii din Romania
25 august 2017
- citeşte totul despre:
- motociclist,
- lege,
- permis,
- detaliu,
- propunere
(146 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Colectiv: Numărul persoanelor decedate a ajuns la 31
(2 noiembrie 2015)
48 vizualizări
Noi înscrieri în cadrul Programului Rabla pentru electrocasnice, începând de astăzi; bugetul alocat este de 20 de milioane de lei
(15 iulie 2019)
52 vizualizări
Amenzi de zeci de mii de lei, în Capitală: ce au greşit oamenii când au ieşit din casă
(29 iunie 2020)
119 vizualizări
6.118 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(16 martie 2021)
58 vizualizări
Adio Sarbatori de Iarna ! Raed Arafat: Luna decembrie nu va fi o lună de întoarcere la normalitate !
(8 noiembrie 2020)
921 vizualizări
Legea care interzice spaţiile comerciale în clădirile cu risc seismic, promulgată de Klaus Iohannis
(18 noiembrie 2015)
240 vizualizări
Ministrul Educaţiei: De luni, cursurile vor fi reluate în format fizic în şcolile şi grădiniţele cu rata de vaccinare a personalului de peste 60%, iar celelalte rămân în online.
(5 noiembrie 2021)
19 vizualizări
SUA şi Canada somate să scoată vizele pentru români
(12 septembrie 2013)
112 vizualizări
Îndemnul unui profesor bătrân: nu vă minţiţi pe voi înşivă
(29 ianuarie 2016)
267 vizualizări
DSP Sibiu propune carantinarea municipiului Sibiu şi a comunei Şelimbăr, lipită practic de municipiul reşedinţă/ Oraşele Tălmaciu şi Cisnădie, propuse, de asemenea, pentru carantinare
(12 noiembrie 2020)
91 vizualizări
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, critică decizia de a relaxa restricţiile de sărbători: Oameni care susţin acum aceste relaxări le criticau vara trecută când aveam mult mai puţine cazuri. Dacă oferim testare gratuită, normal că rata de vaccinare nu va mai c
(9 decembrie 2021)
26 vizualizări
Mii de oameni din Valea Jiului au petrecut Revelionul în frig
(1 ianuarie 2015)
454 vizualizări
Elevii din clasa a III-a vor învăţa de pe tablete
(12 noiembrie 2014)
238 vizualizări
Medicamentele care îi pot îmbolnăvi pe oameni de cancer
(6 august 2018)
37 vizualizări
OFICIAL TOATE şcolile din România închise în perioada 11-22 martie!
(9 martie 2020)
111 vizualizări
Tulcea: Paisprezece persoane au fost rănite, şase dintre ele fiind duse la spital, după ciocnirea a două ambarcaţiuni
(4 noiembrie 2016)
37 vizualizări
Top 10 criminali romani
(3 august 2019)
345 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole