Fostul cancelar german, Gerhard Schroeder, a fost numit preşedinte al consiliului de administraţie al Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia şi din lume.
Compania este supusă de trei ani sancţiunilor adoptate de Uniunea Europeană după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia, reaminteşte Agerpres.
Gerhard Schroeder, care a ocupat funcţia de cancelar al Germaniei în perioada 1998-2005, a declarat luna trecută că o eventuală includere a sa în consiliul director al Rosneft ar fi o chestiune privată.
Fostul cancelar va îmbunătăţi relaţiile dintre Rusia şi Germania, spune predecesorul său în fruntea Rosneft, Igor Secin, care l-a numit „liderul german cel mai loial Moscovei”.
Acolo s-a dus Schroeder imediat după ce cariera sa politică s-a încheiat. În 2006, la scurt timp după ce a pierdut alegerile în faţa Angelei Merkel, germanul a fost numit preşedinte al board-ului Nord Stream. Este tocmai consorţiul controlat de Gazprom şi prin care s-a construit o conductă ce duce gaze prin Marea Baltică din Rusia în Germania.
Direcţia în care a pornit cariera lui Schroeder a aruncat o lumină diferită pe mandatul său de cancelar, un mandat în care Rusia şi Germania s-au apropiat mult.
Gerhard Schroeder, numit şef la Rosneft
30 septembrie 2017
(297 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
CFR are o ofertă specială de Dragobete
(22 februarie 2015)
115 vizualizări
Un tânăr ploieştean, directorul general din România al unei multinaţionale americane
(15 ianuarie 2014)
304 vizualizări
Basarabia, alternativa investitorilor care nu vor impozite prea mari
(21 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
719 vizualizări
Lovitură grea pentru Ploieşti. Rompetrol, deţinătoarea rafinăriei Vega, a cerut insolvenţa
(5 iunie 2015)
520 vizualizări
Sistemul TVA la încasare a devenit opţional de la 1 ianuarie 2014
(2 ianuarie 2014)
196 vizualizări
S-au inventat adidaşii vegani sută la sută biodegradabli
(19 noiembrie 2016)
79 vizualizări
Programul Rabla Clasic va fi suplimentat cu 3.800 de vouchere în valoare de aproximativ 25 de milioane de lei
(12 octombrie 2017)
425 vizualizări
O navă construită la Galaţi a fost desemnată cea mai bună din lume
(28 februarie 2017)
575 vizualizări
Piraeus Bank pleacă din România din cauza problemelor financiare
(19 iulie 2017)
258 vizualizări
Amnistie fiscală pentru profesiile liberale
(12 mai 2015)
199 vizualizări
Un oraş mare din Europa vrea să devină principalul centru financiar al UE
(13 august 2017)
154 vizualizări
Banca Naţională a Greciei (NBG) a fost recapitalizată cu succes
(23 decembrie 2015)
62 vizualizări
40% din tichetele Rabla s-au epuizat/ Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului: Fondurile ar putea fi suplimentate
(24 mai 2017)
389 vizualizări
Salariul mediu net a crescut cu un leu în februarie
(7 aprilie 2014)
67 vizualizări
Tichetele de masă se pot da şi pe card
(15 ianuarie 2015)
75 vizualizări
Peste 15.000 de posturi vacante la nivel naţional, cele mai multe în Cluj şi Bucureşti
(7 iunie 2014)
48 vizualizări
Ford a reluat producţia de maşini şi motoare la Craiova
(22 noiembrie 2013)
83 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole