Şapte descinderi au loc, joi dimineaţă, într-un dosar care vizează persoane bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat. Percheziţiile sunt efectuate de poliţişti de investigaţii criminale din cadrul I.J.P. Prahova şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile ”Matei Basarab” Ploieşti
La data de 18 mai a.c., poliţişti de investigaţii criminale din cadrul I.J.P. Prahova şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, efectuează 7 percheziţii la persoane bănuite de comiterea mai multor furturi.
Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada septembrie 2016 – mai 2017, persoanele bănuite ar fi săvârşit mai multe furturi din locuinţe şi societăţi comerciale atât din ţară cât şi din străinătate, de unde ar fi sustras bani şi bijuterii.
Prin activitatea infracţională, ar fi fost cauzat un prejudiciu de peste 1.000.000 de lei.
3 mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele depistate urmând să fie conduse la audieri.
La acţiune participă şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile ”Matei Basarab” Ploieşti.
Percheziţii la hoţii din Prahova. Aceştia acţionau şi în străinătate
18 mai 2017
(458 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cum au votat prahovenii la alegerile prezidenţiale 2019
(11 noiembrie 2019)
295 vizualizări
Veşti proaste pentru bolnavii de cancer din Prahova! Centrul de Radioterapie de la Ploieşti, pus pe linie moartă de către liberali!
(25 mai 2021)
995 vizualizări
Lukoil România a primit autorizaţie pentru un parc fotovoltaic la Ploieşti
(4 ianuarie 2014)
449 vizualizări
Romania sare pragul de 11.000 de bolnavi de coronavirus! 60 in Prahova!
(26 aprilie 2020)
140 vizualizări
Tragedie la Gorgota. Bebeuş aruncat în wc
(30 august 2017)
322 vizualizări
Apicultorii vor primi 4 milioane de lei, compensaţie pentru o parte din pierderi
(20 septembrie 2014)
97 vizualizări
Tabara internationala de creatie plastica, organizata de Casa de Cultura „ Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti
(28 iunie 2018)
77 vizualizări
Starea de curăţenie din spitale va fi verificată, de la 1 martie
(12 ianuarie 2014)
259 vizualizări
Percheziţii la hackerii din Prahova VIDEO
(14 august 2018)
138 vizualizări
Motoare turate şi adrenalină la Trofeul Sinaia
(14 iulie 2017)
64 vizualizări
Ploieşti: Percheziţii la persoane bănuite de înşelăciune
(7 septembrie 2016)
241 vizualizări
Accident mortal la Buşteni. Victima avea doar 24 de ani
(21 iunie 2021)
90 vizualizări
Inconştienţă fără limite ! Ploiestean revenit din Germania cu simptome de coronavirus, minte medicii !
(29 martie 2020)
5931 vizualizări
Cristian Ganea, primarul interimar al Ploieştiului, la prima vizită oficială în străinătate!
(4 ianuarie 2016)
590 vizualizări
Accident pe DN1, în giratoriul de la Strejnic. Biciclist accidentat
(18 ianuarie 2019)
255 vizualizări
Audierea lui Sebastian Ghiţă, amânată
(9 august 2017)
237 vizualizări
Ploieşti Airshow 2019. Mitingul aviatic de la Clinceni se mută la Strejnic
(6 iunie 2019)
1899 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole