Opt din zece persoane îşi ţin telefoanele aproape atunci când dorm şi jumătate dintre utilizatori folosesc mobilul pe post de ceas deşteptător, potrivit unui sondaj realizat de Ofcom.
Potrivit cercetătorilor, faptul că ţinem lângă noi telefoanele atunci când dormim, ne face să fim “hipervigilenti”, aşa ca somnul nostru va fi mai agitat şi nu vom reuşi să ne odihnim în adevăratul sens al cuvântului. Mai mult, folosirea mobilului în apropierea orei de culcare ar putea declanşa insomnii sau alte probleme asemănătoare.
Doctorul Guy Meadows, specialist în insomnii la The Sleep School, în Londra, spune că mai mulţi oameni ar dormi mai bine dacă şi-ar ţine dispozitivele mobile şi orice alte device-uri electronice în afara dormitorului. Mai mult, există şi voci care susţin că atunci că dormim efectiv cu mobilul în pat, ori foarte aproape de el, riscăm să avem ameţeli şi dureri de cap.
Principala problemă cu ţinutul celularelor în dormitor este lumina care vine de la ecranele acestora. Cu atât mai mult, dacă este vorba de smartphone-uri, al căror display este mai luminos.
Doctorul Charles Czeisler, specialist în medicina somnului la Universitatea Harvard, susţine că asta ne influenţează ritmul natural al corpului, pe care “îl păcăleşte” să creadă că de fapt e zi, şi nu ora de culcare. Lumina stimulează celulele din reţină, zona din spatele ochiului care transmite mesaje către creier. Celulele sensibile la lumina sunt cele care “informează” corpul despre ce parte a zilei este.
“Acestea controlează eliberarea hormonului de melatonină, ceea ce te face să te simţi somnoros, şi cortizolul, hormonul responsabil de trezire”, explica medicul.
Orice lumină artificială inhiba eliberarea melatoninei, dar lumina de la mobile are un efect cu atât mai mare, cu cât nu este albă, ci formată dintr-un spectru mai mare de culori, în special albastru, care are un efect de stimulativ mai mare.
De ce nu trebuie să ne ţinem niciodată telefonul in dormitor
12 martie 2014
(139 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Producătorii auto japonezi construiesc roboţi pentru a ajuta vârstnicii să îşi păstreze mobilitatea
(16 aprilie 2017)
245 vizualizări
The Pirate Bay a fost închis
(11 decembrie 2014)
231 vizualizări
Samsung pregăteşte şi o tabletă cu ecran curbat
(16 ianuarie 2014)
104 vizualizări
Cele mai populare parole din 2018 îţi arată că nu ne pasă de securitate
(17 decembrie 2018)
129 vizualizări
Cum îşi spionează TikTok utilizatorii de iPhone şi poţi afla chiar şi tu cu iOS 14
(29 iunie 2020)
130 vizualizări
Apple: Majoritatea vulnerabilităţilor de securitate dezvăluite de Wikileaks au fost deja reparate
(9 martie 2017)
209 vizualizări
Microsoft a reparat vulnerabilitatea din Internet Explorer
(2 mai 2014)
114 vizualizări
Japonia construieşte cel mai puternic supercomputer
(26 noiembrie 2016)
251 vizualizări
WhatsApp introduce o nouă funcţie: „Citeşte mai târziu”
(17 februarie 2021)
65 vizualizări
Subiect tabu la iCEE.fest: beneficiile marijuanei în medicină
(6 iunie 2017)
62 vizualizări
Angry Birds trec la războaie medievale
(13 martie 2014)
107 vizualizări
Microsoft lansează un nou sistem de operare: Windows 10 S
(3 mai 2017)
48 vizualizări
Care sunt codurile secrete pentru Android!
(12 martie 2017)
915 vizualizări
Apple, cu ochii pe piaţa asiatică
(10 septembrie 2013)
86 vizualizări
Yahoo Online, vândut pentru 4,48 miliarde de dolari
(14 iunie 2017)
60 vizualizări
Propulsia electrică prinde aripi: Airbus şi Siemens colaborează pentru viitorul aviaţiei
(8 aprilie 2016)
187 vizualizări
Şi ţigările electronice pot fi gadgeturi smart – Smokio
(20 decembrie 2013)
81 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























