Fabuloasa reclamă cu numele de 1984 a fost lansată de Apple acum 30 de ani pentru a pregăti lumea de lansarea primului Mac, restul e istorie. A 30-a aniversare a sistemelor Macintosh reprezintă o nouă ocazie pentru gigantul din Cupertino de a crea o întreagă campanie de informare.
Aceasta are loc atât în jurul sistemelor create de Apple cât şi în jurul oamenilor care le-au folosit ca unelte de creativitate în întreaga perioadă. Pentru că nu putea lipsi un clip motivaţional, în acest caz particular, scurt metrajul de mai jos include câteva interviuri care reuşesc să transforme Mac-ul într-o comunitate de identităţi creative, nu de computere personale. Oameni precum Moby sau Hans Zimmer, creatorul coloanei sonore la The Dark Knight printre altele, asociază o mare parte din meritul a ceea ce fac acestor instrumente ieşite din mintea echipei lui Tim Cook.
Pentru mai multe poveşti despre oameni a căror viaţă le-a fost schimbată sau influenţată radical de Mac puteţi accesa apple.com/30-years.
Această ocazie a reprezentat o excepţie şi pentru cei de la iFixit, care, deşi sunt obişnuiţi cu dezasamblarea celor mai noi gadgeturi şi aparate, au desfăcut în bucăţi un Macintosh 128K – prima generaţie. Deşi nu au existat revelaţii vizavi de componentele din interior, concluzia experimentului a fost simplă. Un Mac de acum 30 de ani se dezasamblează mult mai uşor decât un Mac din 2013.
Primul Macintosh nu ascundea nici un fel de adeziv nicăieri, iar designul interior este cât se poate de clar şi de uşor de analizat.