Poate părea o nebunie să cheltuieşti aproape 3.000 de euro pentru un telefon mobil. Mai ales când acesta nu este decât un Samsung Galaxy S8 al cărui preţ în magazinele din întreaga lume nu depăşeşte 800 de euro. Cu toate acestea, cerere există şi, cum altfel, au apărut şi companii dornice de a o satisface.
Dacă ai prea mulţi bani în buzunar şi ţi se pare că deja scumpul telefon inteligent Samsung Galaxy S8 nu este suficient de interesant, poţi apela la serviciile companiei scandinave Legend, specializată în produse „bespoke”. Adică în personalizarea detaliată a oricărui obiect sau serviciu. Specialiştii şi colaboratorii acestei firme au creat de-a lungul ultimilor ani tot felul de „minunăţii” în special din zona tehnologiei de vârf cu care au câştigat clienţi importanţi din lumea celor bogaţi şi dornici de atenţie. Astfel, pe site-ul Legend apar carcase şi căşti pentru telefoane mobile sau curele şi catarame pentru ceasuri lucrate cu migală din materiale scumpe precum aurul sau piele de crocodil.
Cea mai nouă creaţie a specialiştilor Legend este dedicată noului Samsung Galaxy S8 şi implică placarea părţii din spate a aparatului cu aur galben sau roz de 24 de carate şi chiar platină. Unde mai pui că marginile carcasei sunt acoperite cu diamante , iar elementele grafice, precum logo-ul producătorului, sau orice altceva îşi doreşte clientul sunt realizate din alte pietre preţioase. Preţul unui astfel de Galaxy S8 sau S8+ urcă astfel, ameţitor, până la 2.790 de euro.
O altă variantă pentru acelaşi telefon propune acoperirea părţii sale din spate cu piele de crocodil, struţ, şopârlă, pisică de mare sau rechin. Deşi nu vor „da bine” la activiştii pentru drepturile animalelor, astfel de finisaje îţi permit să ai asupra ta un telefon „cu totul altfel” decât al celorlalţi. Mai ales dacă, pe lângă pielea exotică adaugi şi o nuanţă anume şi detalii cusute manual sau încrustate cu pietre preţioase. Desigur, exclusivismul are preţul său, iar în cazul de faţă acesta nu e delor de neglijat: 2.890 de euro.
Cum ajunge un Samsung Galaxy S8 să coste aproape 3.000 de euro
1 mai 2017
(76 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Samsung se pregăteşte de lansarea lui Galaxy S8
(7 martie 2017)
172 vizualizări
Utilizatorii Instagram pot crea galerii foto, publicând mai multe fotografii odată
(23 februarie 2017)
277 vizualizări
Studiu: Golurile marcate de Leicester produc cutremure. La propriu!
(9 martie 2016)
418 vizualizări
Meizu 16Xs: ecran AMOLED, senzor de amprentă în display şi cameră triplă la 220 euro
(3 iunie 2019)
41 vizualizări
IBM a creat un cip a cărui funcţionare seamănă cu activitatea creierului uman
(12 august 2014)
95 vizualizări
Google acuză Turcia că a pătruns în sistemul său. YouTube şi Twitter rămân cenzurate în continuare
(1 aprilie 2014)
60 vizualizări
iPhone 5S şi noutăţile lui
(11 iulie 2013)
108 vizualizări
Robotul Opportunity a stabilit un nou record mondial de distanţă parcursă în spaţiul extraterestru
(2 august 2014)
87 vizualizări
Hackerii ar fi putut schimba conţinutul conversaţiilor pe Facebook
(8 iunie 2016)
59 vizualizări
Mesajul prin care Facebook te manipulează să-i dai adresa de mail
(9 iulie 2019)
52 vizualizări
Telefoane şi mai inteligente. Google vrea să pună procesoare neuronale pe smartphone
(30 ianuarie 2016)
216 vizualizări
Google i-a pedepsit aspru pe cei care au revândut telefoane Pixel la suprapreţ
(19 noiembrie 2016)
97 vizualizări
P7 Xtreme, ceva special de la Allview
(4 aprilie 2014)
212 vizualizări
Peste 300 de reclamaţii privind taxarea serviciului de roaming
(20 septembrie 2018)
167 vizualizări
Facebook lansează Facebook Pay, un sistem de plăţi pentru aplicaţiile companiei
(13 noiembrie 2019)
61 vizualizări
Apple a prezentat trei modele noi de iPhone. Vedeta este iPhone X
(14 septembrie 2017)
176 vizualizări
Topul celor mai frecvente greşeli pe care le fac românii cu gadgeturile inteligente
(15 martie 2017)
469 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026
























