Echipa Google din domeniul ştiinţelor vieţii a anunţat un parteneriat cu firma de monitorizare a nivelului zahărului din sânge DexCom pentru dezvoltarea de senzori mai mici şi mai ieftini care să facă din înţeparea degetelor un fapt de domeniul trecutului, scrie cnbc.com.
„Ne-am angajat să dezvoltăm noi tehnologii care vor contribui la trecerea îngrijirii sănătăţii de la stadiul reactiv la cel proactiv”, a spus într-o declaraţie Andrew Conrad, şeful echipei din domeniul ştiinţelor vieţii de la Google. „Această colaborare este un alt pas spre extinderea opţiunilor de monitorizare, pentru ca persoanele diabetice să îşi îngrijească sănătatea într-un mod proactiv’, a adăugat sursa citată.
Conform acordului, produsele iniţiale vor utiliza în principal experienţa DexCom din domeniul tehnologiei senzorilor.
Google va adăuga valoare acestor produse prin intermediul cunoştinţelor sale din domeniul electronicii miniaturizate şi al datelor în timp real, având drept obiectiv crearea unui dispozitiv nu mai mare decât un bandaj obişnuit.
Companiile nu au anunţat când ar putea fi disponibil produsul, dar au precizat că DexCom va păstra toate vânzările şi drepturile de distribuţie pentru monitor, precum şi alte modalităţi de plată şi redevenţe.
Gigantul tehnologic şi-a făcut debutul de mai mult timp în sectorul ştiinţelor medicale, aminteşte cnbc.com. La începutul acestei săptămâni, CEO-ul Larry Page a subliniat că multe dintre produsele şi iniţiativele companiei sunt din domeniul sănătăţii. Printre acestea se numără lentilele de contact capabile să măsoare nivelul de glucoză, proiect în curs de dezvoltare în parteneriat cu producătorul elveţian de medicamente Novartis.
Succesul noului demers ştiinţific ar putea produce agitaţie pe piaţa aparatelor de control al concentraţiei zahărului din sânge, care s-ar putea cifra la peste 12 miliarde de dolari până în 2017, potrivit unui studiu al GlobalData citat de Reuters.