Până la sfârşitul actualei ediţii a Campionatului Mondial, voi prezenta câteva aspecte de luat în calcul pentru aceia care ar vrea să scoată şi ceva bani din această competiţie.

Decizia de a acţiona vă aparţine!

Ora 19.00  Mexic – Camerun

Valoarea fotbalistică a celor două loturi este una echilibrată, diferenţa urmând să se facă, cel mai probabil, la nivelul concentrării şi al calităţilor fizice. Apare un plus pentru africani. Hernandez, Guardado şi Dos Santos vor încerca să facă diferenţa, individual, dar Camerun are cu cine să răspundă: Etoo, Webo, Choupo Moting, Mbia, Song sau Matip. Atenţie! Camerun nu mai are stilul acela hei-rupist, dezorganizat tactic şi are avantajul că jucătorii şi-au primit, recent, primele pentru calificare, după ce au fost la un pas să boicoteze turneul. Pronostic: marchează Camerun

Ora 22.00 Spania –Olanda

Este meciul zilei, două forţe, cel puţin aparent. În realitate, însă, Spania rămâne favorită, omogenitatea lotului, experienţa superioară şi stabilitatea de la nivelul băncii tehnice fiind atuuri serioase pentru iberici. De partea cealaltă, Van Gaal a adus în Brazilia o echipă tânără, ambiţioasă, dar cu destui jucători lipsiţi de experienţă la acest nivel. Spania nu este degeaba campioană mondială, fiind o expertă în taxarea unor astfel de formaţii. Pronostic: Spania marchează cel puţin două goluri.

Ora 1.00  Chile – Australia

Nu sunt foarte mulţi aceia care creditează Chile cu şanse de calificare dintr-o grupă cu Spania şi Olanda. Eu cred că chilienii au forţa de a lăsa acasă Olanda. O echipă foarte bine articulată, spectaculoasă pe faza de atac, Chile nu poate rata şansa unei victorii contra Australiei, o echipă care se află pe o pantă descendentă. Atenţie la Vargas, un marcator pur-sânge, dar şi la Vidal, care a fost recuperat pe ultima sută de metri şi va putea evolua. Pronostic: Chile marchează cel puţin două goluri.