Una din problemele prezentate de antrenorul Lucescu la conferinţa de presă care a prefaţat meciul cu Săgeata Năvodari, a fost cea privind starea psihică a lotului petrolist, după eliminarea din Cupa României şi după recentele momente tensionate existente la echipa şi în relaţia cu suporterii.
„ Este evident că ratarea calificării în finala Cupei României  şi, în primul rând, modul în care a intervenit, au reprezentat motive de dezamăgire pentru toată lumea. Însă acum a trecut şi trebuie să mergem înainte. Gata cu dezamăgirile! Dacă rămânem într-o asemenea stare, de dezamăgire, mai bine plecăm acasă! Din acest moment, vizam ocuparea locului 2 în clasament, diferenţa faţă de Astra fiind una care se poate recupera. Nici locul trei la finalul competiţiei nu ar fi o tragedie, fiind garantată participarea în cupele europene.„


Un moment haios al conferinţei de presă l-a constituit afirmaţia antrenorului Lucescu referitoare la meciurile rămase de jucat: „Mai avem 7 meciuri, care reprezintă 7 finale pe care trebuie să le câştigăm. 7 puncte pe care trebuie să nu le pierdem!„ 

Afirmaţia a produs rumoare în sală, dând prilejul unui reprezentant al presei să întrebe dacă Lucescu intenţionează să obţină 7 egaluri în aceste ultime meciuri. Vizibil amuzat de ceea ce spusese înainte, Lucescu a precizat :” De fapt, sunt 21 de puncte, în 7 meciuri”. Fără însă a scăpa prilejul de a-i reproşa, zâmbind, celui care pusese întrebarea : „ Gata, ai stat atent la mine, să îmi vânezi greşeală !”.