Transformările pe care le-a suferit lotul echipei de handbal feminin CSM Ploieşti sunt unele evidente. Foarte multe jucătoare au plecat, dar tot la fel de numeroase sunt şi sosirile.
După ce s-a aflat, în startul pregătirilor, într-o perioadă de probă, Oana Bidaşcu a semnat un contract valabil pe două sezoane cu gruparea antrenată de Simona Gogârlă şi Mircea Anton. În cazul Oanei este vorba despre o revenire la echipa ploieşteană, ea fiind jucătoare la CSM Ploieşti şi în anii anteriori.
Bidaşcu joacă pe poziţia de inter şi, în ultimul timp, a făcut mari progrese pe faza defensivă, din acest punct de vedere fiind un câştig pentru CSM Ploieşti