Pentru meciul care se va desfasura impotriva mediesenilor, antrenorul Razvan Lucescu nu va putea conta pe Adrian Mutu, accidentat, şi Geraldo Alves, suspendat, din lot urmând să nu facă parte nici Laurenţiu Marinescu. Lucescu şi-a şi argumentat decizia: „E prea devreme să reintre, a abia la a doua săptămână de antrenamente cu echipa. Însă, felul său, modul în care se pregăteşte, valoarea lui, îmi dau speranţe că va reveni mult mai repede decât ne aşteptăm cu toţii“. Potrivit antrenorului, Soni Mustivar va purta banderola de căpitan în disputa cu ardelenii, mijlocaşul fiind unul dintre evidenţiaţii lui Lucescu în ultimele două jocuri. „Sunt foarte mulţumit de el, la fel cum sunt mulţumit şi de Romario, dar sunt doi jucători total diferiţi şi ar fi o greşeală să-i comparăm. Cât despre Teixeira, el este precum vinul. Cu cât e mai vechi, cu atât este mai bun !“.
Teixeira este precum vinul !
12 aprilie 2014
(800 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Deputatul Sebastian Ghiţă renunţă la finanţarea echipei de baschet CSU Asesoft Ploieşti
(26 februarie 2015)
444 vizualizări
Ponturile zilei – 29 octombrie
(29 octombrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
283 vizualizări
Ranieri, selecţionerul Greciei, laudă un fotbalist al Petrolului!
(6 septembrie 2014)
232 vizualizări
Incidentele de la Serbia – Albania şi deciziile UEFA
(24 octombrie 2014)
250 vizualizări
Astafei, din nou în atenţia Petrolului?
(2 septembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
338 vizualizări
Clarisa, soţia lui Dan Capră: Petrolul merge mai departe!
(6 ianuarie 2015)
1019 vizualizări
Laurenţiu Marinescu: Prea multe sancţiuni!
(1 august 2015)
601 vizualizări
Înfrângere ŞOC pentru Simona Halep, în primul tur de la US Open
(27 august 2018)
82 vizualizări
Clubul Sportiv al Armatei cere excluderea FCSB din competiţii!
(28 august 2015)
530 vizualizări
Prima reuniune oficială la Hipodrom: armăsarul Suvenir a câştigat Cursa „Premiul de Paşte”!
(15 aprilie 2017)
187 vizualizări
Suporterii ordonă : jucaţi pentru istoria Petrolului !
(1 august 2014 - George BOTEZ)
1204 vizualizări
Clocot de decembrie
(5 decembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
322 vizualizări
Tragedie in fotbal! Fostul arbitru Dan Lazarescu a murit la 49 de ani. A fost gasit fara suflare, cazut in baie
(12 mai 2020)
605 vizualizări
Răzvan Lucescu crede că Petrolul are forţa unei echipe de top
(4 iulie 2014)
527 vizualizări
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul doi la US Open
(30 august 2017)
78 vizualizări
Mihai Stoichiţă şi Alexandru Tudose, la conferinţa de presă. Toate declaraţiile despre meciul cu Dinamo
(5 decembrie 2015)
113 vizualizări
Sinăianca Ana Bogdan, lovitura carierei după retragerea lui Naomi Osaka de la Roland Garros
(1 iunie 2021)
110 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























