Nu există ploieştean adevărat care să nu ştie cine este Mircea Dridea. Aşa că orice caracterizare despre acest om şi despre mândria pe care ne-o provoacă prin ideea de contemporaneitate ar fi inutilă.
La zi aniversară, Mircea Dridea a acceptat cu amabilitate să discute despre ceea ce înseamnă Petrolul în acest moment.
- La fiecare meci de acasă al Petrolului, vă văd împreună cu soţia, cu minute bune înainte să înceapă partida. Ce simte Mircea Dridea când pe stadion este difuzat imnul Petrolului, atunci când îşi aude numele şi când toţi spectatorii aplaudă?
- Sentimentele îmi sunt accentuate pentru că sunt singurul dintre cei menţionaţi în imnul echipei care mai este în viaţă. Totodată, mă bucur, efectiv, să văd că ne reunim cu toţii, petroliştii, pe acest stadion superb. Am reuşit să ne adunăm cu toţii după vremuri de restrişte, pe la Moreni sau pe la Mogoşoaia. Sunt bucuros să vin cu soţia, cu o oră înainte de meci şi să văd că la stadion vin părinţi cu copii de câţiva anişori, că vin tineri cu prietenele sau cu soţiile. Înseamnă foarte mult pentru mine!
- În discuţiile noastre anterioare îmi spuneaţi cât de important era spiritul Petrolului din perioada în care jucaţi. A regăsit Mircea Dridea acelaşi spirit acum?
- Să ştiţi că el există, dar mai mult în mintea unor. Din păcate, a fost estompat un pic din cauza faptului că au plecat Hamza Younes şi Boudjemaa. În special Hamza. Era un golgheter şi însemna mult pentru Petrolul şi nu cred că a plecat din cauza unor probleme care erau de nerezolvat. Să spunem că erau 100 000 de euro care puteau fi obţinuţi altfel. Prin golurile lui, Petrolul putea fi pe locul al doilea acum, se puteau scoate din drepturile de televizare. Oricum, Petrolul a creat o stare de spirit pentru că eu cred că fără tonusul care vine din tribune echipa era, poate, la mijlocul clasamentului.
- Cât de important a fost pentru Mircea Dridea momentul în care a înmânat, anul trecut, Cupa României echipei Petrolul Ploieşti?
- Fericit şi onorat! Aşa m-am simţit atunci şi trebuie să le mulţumesc jucătorilor şi antrenorilor pentru că mi-au dat şansa asta! Oricum, convenisem înainte cu Puiu Iordănescu ca el să înmâneze el trofeul dacă se întâmpla să câştige CFR Cluj. Eu nu puteam să fac asta!
- Dacă tot suntem la Cupa României. Ce crede Mircea Dridea despre şansele Petrolului de a câştiga trofeul în acest an?
- Petrolul poate să câştige trofeul. Semifinala cu Astra nu e jucată. Dar eu cred că pericolul vine din altă parte. Pentru că Petrolul nu mai este echipa de anul trecut şi un meci cu Steaua, la Bucureşti, ne-ar putea crea probleme. Eu plec de la Mircea Dridea pesimistul, dacă aş ajunge la Mircea Dridea optimistul ar fi foarte bine. Pentru că trebuie să recunoaştem cu toţii, Steaua în acest moment este un pic peste celelalte echipe din România. Este obligaţia noastră de a ajunge la nivelul ei şi să o depăşim!
- Ce era Ploieştiul, astăzi, fără Petrolul?
- Vă spun sincer că fără stadion şi fără Petrolul, Ploieştiul era un oraş mort! Petrolul este cel mai important brand al Ploieştiului. Iar municipalitatea ar putea investi într-un centru de copii şi juniori performant, care să producă fotbalişti capabili să joace la Petrolul.
- Observ o umbră de regret că nu sunt ploieşteni în echipă?
- Este, cu certitudine, un regret. Dar să ştiţi că nu am nimic cu jucătorii actuali. Realitatea este că fotbaliştii străini sunt mai ieftini şi mai buni, astăzi. Uite, dacă aşa avea şansa asta, la finalul campionatului, înainte de ultima etapă, mi-ar plăcea să intru în vestiar şi să le strâng mâna lui Pecanha, Geraldo şi Teixeira. Sunt profesionişti desăvârşiţi, toţi au 34 de ani, sunt petrolişti adevăraţi şi exemplele lor ar trebui să fie urmate de toţi jucătorii din lot!
- La 77 de ani, ce aşteaptă Mircea Dridea de la Petrolul?
- Cât timp îmi va permite starea de sănătate mă veţi vedea la stadion, la meciurile Petrolului, împreună cu soţia, aşa cum venim mereu. Mi-ar plăcea să văd echipa jucând un fotbal de calitate, nu neapărat să câştige campionatul. Pentru că, e prima dată când spun acest lucru, în România titlul de campioană este văzut doar prin prisma milioanelor de euro pe care le câştigi de la UEFA! Îmi doresc doar ca Petrolul să joace un fotbal frumos şi să văd, din nou, în echipă, doi - trei fotbalişti ploieşteni!