Antrenorul Petrolului Ploieşti a numit, astăzi, principala problemă pe care o vor avea jucătorii petrolişti la meciul pe care-l vor juca sâmbătă, la Chiajna.
„Va fi dificil pentru noi. Petrolul este o echipă tehnică, iar noi vom juca pe un teren greu, distrus, chiar. Asta va afecta jocul şi le-am spus-o băieţilor pentru că trebuie să ne adaptăm la situaţia asta, nu să ne surprindă”, a declarat Lucescu.
În afara stării deplorabile a gazonului de la Chiajna, Petrolul are şi mari probleme de efectiv la acest meci. Mutu s-a accidentat la antrenamentul de ieri şi nu va juca la Chiajna, Răzvan Lucescu punctând că vrea să-l aibă pe teren la meciul de miercuri, din cupă, De Lucas mai are o etapă de suspendare după cartonaşul roşu de la Piatra Neamţ, Hoban va fi şi el suspendat din cauza cumulului de cartonaşe galbene, iar Marinescu, Achim şi Morar sunt accidentaţi.
„Teoretic, atunci când ai şase jucători indisponibili apar probleme. Dar, dacă fotbaliştii care vor intra pe teren vor da totul, vor lupta şi nu vor renunţa să readă în şansa lor, situaţia se poate întoarce în favoarea noastră. Mă aştept ca echipa din Chiajna să se aşeze pe două linii defensive, să fragmenteze jocul, aşa cum a făcut şi la Târgu Jiu, etapa trecută, dar noi trebuie să avem răbdare, pentru că acest gen de meciuri se pot câştiga şi pe final. Ideal ar fi să dăm un gol repede, pentru a deschide jocul!”, a mai declarat Răzvan Lucescu.
În absenţa lui Mutu, banderola de căpitan va fi preluată de Geraldo, iar Juan Angel Albin va reveni în primul unsprezece, după etapa de suspendare pe care a ispăşit-o cu Astra.
Meciul dintre Concordia Chiajna şi Petrolul se dispută sâmbătă, de la ora 18.30.Antrenorul Petrolului Ploieşti a numit, astăzi, principala problemă pe care o vor avea jucătorii petrolişti la meciul pe care-l vor juca sâmbătă, la Chiajna.
„Va fi dificil pentru noi. Petrolul este o echipă tehnică, iar noi vom juca pe un teren greu, distrus, chiar. Asta va afecta jocul şi le-am spus-o băieţilor pentru că trebuie să ne adaptăm la situaţia asta, nu să ne surprindă”, a declarat Lucescu.
În afara stării deplorabile a gazonului de la Chiajna, Petrolul are şi mari probleme de efectiv la acest meci. Mutu s-a accidentat la antrenamentul de ieri şi nu va juca la Chiajna, Răzvan Lucescu punctând că vrea să-l aibă pe teren la meciul de miercuri, din cupă, De Lucas mai are o etapă de suspendare după cartonaşul roşu de la Piatra Neamţ, Hoban va fi şi el suspendat din cauza cumulului de cartonaşe galbene, iar Marinescu, Achim şi Morar sunt accidentaţi.
„Teoretic, atunci când ai şase jucători indisponibili apar probleme. Dar, dacă fotbaliştii care vor intra pe teren vor da totul, vor lupta şi nu vor renunţa să readă în şansa lor, situaţia se poate întoarce în favoarea noastră. Mă aştept ca echipa din Chiajna să se aşeze pe două linii defensive, să fragmenteze jocul, aşa cum a făcut şi la Târgu Jiu, etapa trecută, dar noi trebuie să avem răbdare, pentru că acest gen de meciuri se pot câştiga şi pe final. Ideal ar fi să dăm un gol repede, pentru a deschide jocul!”, a mai declarat Răzvan Lucescu.
În absenţa lui Mutu, banderola de căpitan va fi preluată de Geraldo, iar Juan Angel Albin va reveni în primul unsprezece, după etapa de suspendare pe care a ispăşit-o cu Astra.
Meciul dintre Concordia Chiajna şi Petrolul se dispută sâmbătă, de la ora 18.30.