Alegerea lui Burleanu la şefia FRF ar trebui să aducă schimbarea în adevăratul ei sens, la nivel de reprezentare a fotbalului românesc. Bun, că omul nostru i-a cerut demisia lui Kassai, ar fi un prim pas pe acest drum.

La modul în care s-a prezentat Burleanu în campania pentru preşedinţia FRF şi la atitudinea pe care a avut-o la alegerile de ieri, a demonstrat că este un tip de o inteligenţă sclipitoare, capabil să învârtească pe degete oamenii mai slabi pregătiţi. Şi, vorba aia, în fotbal, numărul acestora din urmă este covârşitor!

Burleanu cred că ştie, déjà, că îl va schimba pe Piţurcă de la conducerea naţionalei. Dar nu putea să i-o spună lui Piţi ieri, după meci. Aşa că i-a spus că îi respectă contractul şi că nu e genul care schimbă antrenorii. Piţi a furat-o, a ieşit în faţa presei şi le-a spus ziariştilor că e susţinut de noul preşedinte. Atât a înţeles el.

Burleanu a vorbit şi despre Reghecampf, că ar fi potrivit la naţională, iar Reghe a furat-o şi el. A considerat că déjà este favoritul lui Burleanu şi a plusat. A pus condiţia ca el să rămână antrenor şi la Steaua, dar şi la naţională, că el poate, nu ca alţii! Eu cred că s-a fript rău şi Reghe pentru că Burleanu nu îmi pare genul de om care să înghită figuri de genul ăsta, de la soţul Prodancei.

Toată această miniconstrucţie mă duce cu gândul la şansele reale pe care le are Cosmin Contra de a deveni selecţioner.

În primul rând, pe Contra îl recomandă rezultatele, el fiind singurul tehnician care a pierdut doar două meciuri în Liga I. Este tânăr, ca şi Burleanu, vorbeşte mai multe limbi, ca şi Burleanu, care a anunţat că are o viziune globală de dezvoltare a fotbalului românesc.

"Chiar îmi place acest Răzvan Burleanu! Este tânăr, are emfază, discurs la obiect, exact cum agreez eu oamenii care pot ajunge la conducere! M-a cucerit din prima cu reacţia la adresa lui Adalbert Kassai! Se vede că are tupeu şi că ştie ce vrea, din primul moment! Alţii, probabil, nu ar fi contenit cu elogiile, cu periuţa! Îl voi susţine, atâta cât voi putea, cu cea mai mare plăcere şi atenţie!", a declarat Contra, pentru colegii de la Republicanul.

Declaraţia lui Contra nu este una gratuită. De fapt, Cosmin Contra nici nu prea face astfel de declaraţii. Burleanu a anunţat că se va baza pe Aurel Ţicleanu, iar Ţicleanu a avut mereu doar cuvinte de laudă despre Contra, pe care-l ştie bine încă de la începuturile carierei sale. Apoi, şi nu trebuie neglijat acest aspect, surse din Primăria Ploieşti ne-au confirmat faptul că Răzvan Burleanu şi Corina Ungureanu, fostul consilier pe probleme de sport al primarului Iulian Bădescu, se află în relaţii foarte bune, de mai multă vreme. Iar Corina l-a considerat mereu pe Contra ca fiind cel mai bun antrenor din România.

Toate sunt elemente care ar putea duce la numirea lui Contra la echipa naţională, deşi, sincer, în primul rând va conta criteriul competenţei. Iar Contra se încadrează, valoric, în perspectiva de dezvoltare a fotbalului concepută de Burleanu.