Petrolul şi-a încheiat perioada de transferuri, odată cu perfectarea înţelegerii cu atacantul israelian Toto Tamuz. Bun, a semnat pe o perioadă de doi ani şi jumătate, dar întrebarea logică, pentru orice suporter, este simplă: Reprezintă acest Toto ceea ce îi trebuia Petrolului? Vom vedea în meciurile oficiale care urmează. Nu ştiu când l-au văzut ultima dată jucând pe acest Toto, dar mă gândesc că oamenii de la Petrolul nu l-au transferat după DVD-uri.
Faptul că a fost golgheter în Israel acum trei ani mie nu îmi spune nimic. Important este ceea ce joacă el acum. Şi, mai ales, cât de mult se poate conta pe el din moment ce a ratat pregătirea cu echipa. Faptul că nu a marcat niciun gol la Ural şi a jucat doar 7 meciuri, intrând în conflict cu antrenorul, mi se pare cu adevărat îngrijorător. Nu de alta, dar şi Camara jucase bine în Portugalia, înainte să vină la Petrolul!
“Am ales Petrolul pentru că a fost singura formaţie din Liga I care m-a dorit cu adevărat. Sunt fericit că voi avea ocazia să joc în faţa celui mai frumos public din România. Deşi am ajuns la jumătatea campionatului, vreau să intru în lupta pentru titlul de golgheter. Am venit să dau totul pentru noua mea echipă, să câştig cupa şi campionatul şi să-i fac fericiţi pe suporteri.”, a spus Tamuz, la prima declaraţie ca jucător al Petrolului.
Acum, aşa cum anticipam, Toto a spus că e încântat de venirea la Petrolul, dar nici nu avea ce să spună altceva. Însă, dacă într-adevăr a declarat aşa ceva, faptul că el se gândeşte la titlul de golgheter, chiar dacă a venit după jumătatea competiţiei, înseamnă ceva. Sunt două variante: ori ştie bine de ceea ce este în stare şi va marca pe bandă rulantă, ori este o mare ţeapă, şi a spus asta ca să-şi ascundă slăbiciunile, în ciuda fizicului robust. Ceva îmi spune că e a doua variantă! Aştept să mă contrazică!