După egalul cu Voluntari, antrenorul Petrolului, Tibor Selymes, a declarat că echipa ploieşteană mai are nevoie de jucători.
Încă înainte de această partidă, era evident că transferurile făcute în această vară sunt insuficiente. Dacă stăm să ne gândim, Petrolul are lotul împărţit în două: fotbalişti utili şi restul. Dacă s-ar putea, cred că Selymes n-ar face, bucuros, nicio schimbare.
Fotbalişti, Petrolul abia dacă are unsprezece şi, în cazul în care, Doamne fereşte, se accidentează vreunul, e nenorocire.
Totodată, se observă că jucătorii români sosiţi în această vară sunt, valoric, peste cei străini.
De aceea, poate ar fi mai bine ca Petrolul să încerce, de acum, să convingă jucători care au evoluat ceva mai aproape de România, fotbalişti despre care poţi lua referinţe. Pentru că există riscul să găseşti unul care a făcut junioratul la PSG, a fost cine ştie al câtelea din lotul echipei PSG 2, şi când îl vezi la joc cu CS Blejoi, îţi dai seama că nu ştie să stea în teren.
OK, nu-l păstrezi, dar timpul tot l-ai pierdut degeaba cu el, în loc să-l pierzi cu folos cu un junior din propria curte, cu un român bunicel sau un străin care a jucat în România şi pe care îl cunoşti.
Este o strategie bună pentru un club aflat în situaţia Petrolului, care nu-şi (mai) poate permite jucători cu goluri în poarta lui Real Madrid. Real Madrid UNU, nu şapte!
Pe lângă tratativele cu Voiculeţ, care s-ar derula în continuare, au apărut, în presă, alte nume de jucători de care ar fi interesat clubul ploieştean.
N’Doye e o variantă, chiar dacă mijlocaşul a declarat că nu vine la Petrolul. Asta nu înseamnă că nu s-a pus problema şi nici că fotbalistul n-ar putea fi atras la Ploieşti.
Şi numele lui Pulhac este vehiculat. Fostul dinamovist a retrogradat cu echipa de club în Polonia. Dar aici este ceva ciudat. Dacă Petrolul îl vrea într-adevăr pe Pulhac, ce face cu Rippert, adus cu mare încredere şi bucurie ca titular în banda stângă? Cu doi fundaşi stânga nu poţi să joci! Nici să-i ţii pe amândoi în lot şi să le plăteşti salariile.
Mai departe. Bejan este, de mai multă vreme, un fotbalist atractiv pentru gruparea ploieşteană. Ultimele informaţii nu dau însă prea mulţi sorţi de izbândă. Mureşul se bazează pe serviciile lui şi, în consecinţă, nu-l va lăsa să plece.
S-a discutat şi despre Georgian Păun, care a asistat la jocul dintre Petrolul şi FC Voluntari. Întrebat despre planurile de viitor, Georgian a spus că doreşte să se legitimeze la gruparea ilfoveană. A mai spus că la uşa Petrolului îi e mai greu să bată, din moment ce a venit Varga. Cei doi joacă în banda stângă.
Dintre toţi însă, Voiculeţ ar avea şansele cele mai mari să vină. Negocierile continuă, iar lupii ar avea nevoie de un fotbalist cu profilul şi valoarea lui.
Foto: sportpictures.eu