Contra a dat asigurări ieri, la conferinţa de presă, că nu pleacă nimeni, deocamdată. Astfel că şi o eventuală despărţire de Hamza părea puţin probabilă. Acum nu mai pare. Hamza nu a fost prezent la reunire, pentru că avionul ajungea mai târziu, dar nu a ajuns nici astăzi la vizita medicală pe care a efectuat-o echipa la Bucureşti, înainte de plecarea în Antalya. Scuza, de această dată, ar fi aceea că jucătorul era obosit, că nu ar fi fost cazul să facă azi vizita medicală şi că o va face direct în Antalya. Subţire, nu?
Nu ştiu dacă Hamza va mai ajunge în Antalya, dar şi dacă va ajunge cred că o va face doar cu gândul de a-şi perfecta transferul. E clar că jucătorul vrea în Franţa sau prin Asia, au fost mai multe mesaje ale lui în acest sens, iar după venirile lui Mutu şi Zicu despărţirea pare şi mai probabilă. Repet, în ciuda asigurărilor date de antrenorul Petrolului ieri, la reunirea lotului. Dacă pleacă Hamza, unii suporteri vor fi foarte dezamăgiţi, tunisianul fiind golgheterul echipei în acest moment. Dar, nu trebuie uitat nici faptul că Hamza, ca orice jucător african, are obiectivele lui. Dacă pleacă de la Petrolul (variantă pe care nu am crezut-o până azi, dar în care cred din ce în ce mai mult), singurul lucru pe care ar trebui să-l facă petroliştii este să-I mulţumească! Şi-a făcut treaba la Petrolul, vrea o altă provocare. Deşi, sincer vorbind, poate era mai nimerită plecarea lui după ce ar fi câştigat titlul la Ploieşti.
PS: La ora când am redactat acest articol, Hamza poate fi, deja, transferat!