Numărul spectatorilor prezenţi în tribune la meciul dintre Austria şi Macedonia de Nord a fost sub limita maximă de circa 13 mii, permisă de autorităţile române. Duminică a avut primul meci găzduit de România la un turneu final al Campionatului European, încheiat cu scorul de 3-1 pentru reprezentativa Austriei.

 

”Dintre cei 9082 de spectatori din tribune, 76% au primit brăţările de acces pe baza actelor medicale care dovedeau vaccinarea cu schemă completă, trecerea prin boală în ultimele 90 de zile sau un test RT-PCR negativ din ultimele 72 de ore. Ultimele două situaţii au fost extrem de rare, principala cale de imunizare fiind vaccinarea.

 

Restul spectatorilor în număr de 2136 au primit brăţările de acces în urma testării rapide în centrele medicale acreditate EURO 2020 de la OK Medical şi Complet Medical, începând cu 24 de ore înaintea deschiderii porţilor Arenei Naţionale. Nu s-a semnalat niciun test pozitiv.

 

Personalul care a organizat meciul şi cel care a asigurat serviciile pentru spectatori a fost de asemenea verificat: 976 de persoane erau imunizate prin vaccinare sau trecere prin boală, iar 376 au fost testate rapid – zero cazuri pozitive”, precizează Federaţia Română de Fotbal.

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro