Medicul echipei FC Botoşani a primit, joi, rezultat pozitiv la testarea pentru coronavirus.

 

Testarea s-a făcut miercuri, înainte ca echipa să plece spre Craiova, unde vineri ar fi urmat să aibă loc partida cu Universitatea, din Bănie. Meciul a fost suspendat.

 

Petrică Rădăuceanu a declarat, joi, pentru Mediafax, că era deja plecat din Botoşani când a primit rezultatul testului, iar acum aşteaptă în hotel să vină echipajul de la ISU pentru a-l prelua.

 

„Am fost declarat pozitiv. Am făcut testul ieri dimineaţă (miercuri – n.r.) şi am aflat azi după prânz. (…) Acum aştept, sunt la hotel, ştie DSP-ul şi o să vină ca să mă internez, să mă reevalueze. Semne nu am, sunt asimptomatic, numai că a ieşit rezultatul pozitiv”, a spus Rădăuceanu.

 

„Vă daţi seama că nu e un lucru bun, mai ales că sunt şi problemele care s-au găsit şi la Dinamo, săracul domnul magazioner, deci se pot amâna meciuri, apar probleme de program. (…) Nu nu am avut contact, nu am mers cu autocarul (cu echipa FC Botoşani – n.r.), am mers cu maşina mică. Sper să fie bine, să nu apară probleme. Eu m-am întâlnit, dar nu am fost cu ei în autocar, în mijlocul de transport. La masă am stat separaţi (…) şi sper să nu fi dat la nimeni coronavirusul”, a mai spus Rădăuceanu, care este şi medic la UPU Botoşani.

 

Partida dintre FC Botoşani şi Universitatea Craiova, din Liga I, era programată să se desfăşoare vineri seara. Meciul a fost deja suspendat.

 

 

 

 

Sursa: www.europafm.ro