Au fost ultimele aplauze pentru fostul atacant Marcel Catinca, joi după amiază, la Ploieşti.
Cortegiul funerar s-a oprit pe stadionul Ilie Oană, acolo unde Catinca a jucat timp de şase sezoane, fiind unul dintre golgheterii Lupilor Galbeni din acea perioadă.
Printre cei care l-au condus pe ultimul drum pe fostul fotbalist al Petrolului s-au numărat şi Vivi Răchită, fostul manager al Snagovului, Tavi Grigore, vicepreşedintele Petrolului dar şi numeroşi suporteri ai Lupilor Galbeni.
Fotbaliştii Petrolului împreună cu preşedintele Marius Stan şi antrenorul Costel Enache i-au adus un ultim omagiu lui Catinca la Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul din Ploieşti, acolo unde a avut loc ceremonia religioasă. Şi viceprimarul Cristian Ganea şi consilierii locali George Botez şi George Andrei i-au adus un ultim omagiu fostului fotbalist al Petrolului, stins prematur din viaţă la numai 56 de ani.
Marcel Catinca (56 ani), cel care, timp de şase sezoane, între 1987 şi 1993, a îmbrăcat tricoul „galben-albastru”, a fost unul dintre golgheterii echipei care ajungea să dispute dubla cu RSC Anderlecht în Cupa UEFA.
Din 1993, el a plecat la FC Braşov, unde a jucat un singur meci! Apoi, a luat calea ligii secunde, la Dacia Unirea Brăila.
Puţini ştiu faptul că blondul atacant a fost, la începuturile carierei, fundaş dreapta la Prahova Ploieşti. El a fost adus la Petrolul ca fundaş, dar a fost reprofilat.
Marcel Catinca a activat în ultimii ani în cadrul CSM Ploieşti, atât ca antrenor la grupele de juniori ale clubului, cât şi în departamentul de scouting al secţiei de fotbal. Cea mai mare performanţă ca antrenor în cadrul CSM Ploieşti a realizat-o în sezonul 2014-2015, atunci când echipa de juniori B1 a clubului a ajuns în semifinalele campionatului naţional, fiind eliminată de CS FC Dinamo Bucureşti.