Simona Halep (6 WTA) a împlinit astăzi, 27 septembrie, vârsta de 28 de ani, iar antrenorul Darren Cahill a postat un mesaj amuzant pe contul său de Instagram.

 

„Privirea pe care o ai când ştii că vin cadourile! La mulţi ani, Simona! Să ai o zi minunată şi să te asiguri că băieţii (Toni Iuruc, Theo Cercel şi Daniel Dobre) vor avea grijă de tine astăzi. Felicitări pentru un 28 minunat. Hai să-l facem pe 29 mai bun”, a scris Cahill pe reţelele de socializare.

 

Simona Halep se află acum în Beijing, unde se pregăteşte pentru turneu după ce s-a accidentat la spate în „optimile” de la Wuhan contra Elenei Rybakina (20 de ani, 50 WTA), în primul set la scorul de 4-5.

 

Doua titluri are Simona Halep în Asia, ambele la Shenzhen, dar turneul de categorie International era programat la începutul sezonului, ea impunându-se în 2015 şi 2018

 

REVINE DIN 2020

 

Darren Cahill a antrenat-o pe Simona Halep între 2015 şi 2018, cei doi despărţindu-se în luna noiembrie a anului trecut, după ce australianul a invocat unele motive personale. Cei doi au anunţat însă că vor relua colaborarea începând cu 2020.

 

 

 

Sursa:www.gsp.ro