Duminică, 16 iunie, la Televiziunea Română ia startul cea mai importantă competiţie pentru viitorul fotbalului românesc: Campionatul European de Fotbal U21, la care tricolorii mici revin, după o pauză de peste 20 de ani.
„Toate echipele trebuie să se teamă de noi”, declară antrenorul Mirel Rădoi, care mizează pe o omogenitate extraordinară, o determinare fantastică şi o atmosferă impecabilă în lotul României. Selecţionerul ştie că unitatea grupului este primordială la un asemenea turneu. Orice rezultat este posibil, surprizele fiind mereu prezente la acest nivel. Naţionala are un avantaj important însă, cel legat de suporteri. Mii de români din Italia vor veni la meciuri şi vor asigura o susţinere greu de egalat. „Pentru voi, pentru România, pentru suporteri, luptaţi! Acum e momentul vostru, aţi demonstrat în momente grele că sunteţi un grup, fiţi la fel şi acum!”, e mesajul lui Florentin Petre, component al echipei care a jucat în 1998 la Campionatul European U21.
Ce echipe joacă la CE U21?
12 echipe, împărţite în trei grupe, participă la ediţia din acest an a Campionatului European de Fotbal U21. România a fost repartizată în grupa C, cu meciuri la Serravalle şi Cesena, în compania Angliei, Franţei şi Croaţiei. În grupa A vor juca Italia, Spania, Polonia şi Belgia, la Bologna şi la Reggio Emila. În grupa B sunt Germania, Danemarca, Serbia şi Austria, iar oraşele gazdă sunt Udine şi Trieste.
Cum se desfăşoară Campionatul European de Fotbal U21
Se va juca în sistemul fiecare cu fiecare în grupă, iar câştigătoarele grupelor, alături de echipa cel mai bine clasată de pe locurile 2, vor promova în semifinale şi se vor califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. În cazul în care Anglia va fi printre semifinaliste, se va juca un baraj pentru accederea la JO între celelalte ocupante ale poziţiilor secunde.

La TVR începe Campionatul European de Fotbal U21
14 iunie 2019
(252 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Petrolul a semnat trei contracte de sponsorizare
(25 august 2016)
633 vizualizări
Profit pentru Petrolul
(2 martie 2014 - Edi MOLDOVAN)
436 vizualizări
Liga A Prahova - etapa a XI-a
(20 octombrie 2014)
230 vizualizări
Simona Halep şi Sorana Cîrstea s-au calificat în sferturile de finală ale Madrid Open
(11 mai 2017)
597 vizualizări
Ponturile zilei – 22 octombrie
(22 octombrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
204 vizualizări
Simona Halep evoluează, marţi, în turul I al French Open
(30 mai 2017)
52 vizualizări
„Profesorul” Răzvan Lucescu
(27 aprilie 2014)
443 vizualizări
Aur pentru România. Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au cucerit titlul olimpic la dublu vâsle
(28 iulie 2021)
58 vizualizări
Argentina în finală!
(10 iulie 2014 - Edi MOLDOVAN)
92 vizualizări
Al doilea cuplaj la handbal. Echipele CSM joacă una după alta miercuri
(17 septembrie 2015)
76 vizualizări
Călin Popescu Tăriceanu va participa la Trofeul Sinaia
(19 iulie 2013 - Edi MOLDOVAN)
156 vizualizări
Te-ai scos, Ropo! LPF ia în calcul ştergerea cartonaşelor galbene
(16 noiembrie 2015 - Ciprian RADU)
144 vizualizări
CSM a ieşit din Cupa României. HCM Râmnicu Vâlcea - CSM Ploieşti 21-18 (9-7)
(22 ianuarie 2015)
85 vizualizări
Mult a fost, puţin a mai rămas!
(9 iulie 2014)
456 vizualizări
Marius Stan demis, oficial, de la Petrolul!
(11 ianuarie 2020)
1079 vizualizări
Petrolul: Cine a votat planul şi cine nu
(12 iunie 2015)
690 vizualizări
O speranţă pentru Petrolul. Doar atât!
(10 noiembrie 2015 - George BOTEZ)
303 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























