Raul Bravo (38 de ani), fost jucător la Real Madrid între 2001 şi 2007, a fost arestat într-un dosar legat de trucarea mai multor meciuri, scriu cei de la Servimedia, citaţi de AS.
Alături de mai mulţi jucători de fotbal, Raul Bravo a fost arestat într-un dosar de trucare de meciuri atât din Primera Division, cât şi din Segunda Division. Conform sursei mai sus citate, Raul Bravo ar fi, alături de preşedintele celor de la Huesca, Augustin Lasaosa, cel care conducea această grupare. Alături de Raul Bravo, au mai fost arestaţi Borja Fernandez, Carlos Aranda, Saumel Saiz şi Inigo Lopez.
A mai fost reţinut Juan Carlos Galindo, şeful compartimentului medical al clubului Huesca. De asemenea, a fost percheziţionat sediul acestei grupări, care a retrogradat din La Liga la finalul sezonului recent încheiat, de unde au fost ridicate mai multe documente.
În perioada în care a jucat la Real Madrid, Raul Bravo a câştigat Liga Campionilor, în 2002, şi două titluri, în 2003 şi 2007. Bravo are şi 14 selecţii pentru naţionala Spanie, fără să fi înscris vreun gol.
Fostul jucător al celor de la Real Madrid este acuzat, alături de ceilaţi jucători implicaţi în acest dosar, de constituire de grup infracţional şi de trucarea unor meciuri. Ancheta vizează mai multe partide din 2017.
Arestări pentru meciuri trucate în fotbal!
28 mai 2019
(395 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Câştigătorii biletelor la meciul Petrolul – CFR Cluj
(30 septembrie 2013)
162 vizualizări
FRF rezolvă cazul Pecanha! Zotta insistă!
(2 august 2014)
239 vizualizări
Se decide azi soarta Petrolului?
(7 aprilie 2016)
381 vizualizări
Albin, diamantul din spatele briliantului
(21 ianuarie 2014 - Edi MOLDOVAN)
346 vizualizări
Gigi Becali: Aş vrea să iau Petrolul. Aş fi zeu acolo!
(1 septembrie 2015)
1102 vizualizări
SPECIAL: Interviu cu Tibor Selymes, noul antrenor al Petrolului. PLANUL DE REORGANIZARE SPORTIVĂ
(7 iunie 2015)
422 vizualizări
CSM Ploieşti riscă să se prăbuşeacă! Coordonatorii secţiilor avertizează asupra urmărilor
(12 august 2016)
374 vizualizări
Să-i facem statuie! Rapid – Teixeira 1-1
(13 martie 2015 - Ciprian RADU)
411 vizualizări
"Sfert" românesc la Madrid Open: Simona Halep - Irina Begu
(4 mai 2016)
391 vizualizări
Se duc şi drepturile TV! Cât mai are de încasat Petrolul
(3 martie 2016 - Ciprian RADU)
194 vizualizări
Halep va evolua, în noaptea de luni spre marţi, în optimi de finală la Miami Open
(27 martie 2017)
53 vizualizări
UEFA împarte 150 de milioane de euro cluburilor care au dat jucători la Euro 2016
(7 septembrie 2016)
86 vizualizări
Două Chile de umilinţă pentru Spania
(19 iunie 2014 - Edi MOLDOVAN)
372 vizualizări
Noul clasament WTA. Româncele care au coborât în top
(20 august 2018)
53 vizualizări
Halep nu joacă la FedCup şi nici la turneele de la Doha şi Dubai
(4 februarie 2017)
158 vizualizări
Petrolul nu scapă de probleme. Trei jucători sunt indisponibili pentru meciul cu Craiova
(15 septembrie 2015 - Ciprian RADU)
587 vizualizări
Cum ar putea să nu-ţi placă Albin?
(21 aprilie 2014 - Edi MOLDOVAN)
451 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























