ASU Politehnica a răzbunat ocaziile ratate în meciurile disputate în 2019, şi nu în orice meci, ci chiar în cel cu Petrolul Ploieşti, pe care a învins-o cu 3-0, după un joc foarte slab al ”lupilor galbeni”. În prima repriză, Ioan Mera a reuşit o ”dublă” după două cornere identice, pentru ca, în a doua jumătate a partidei, Octavian Ursu să marcheze golul care a făcut victoria mai dulce pentru bănăţeni. O revenire cu noroc pentru timişoreni pe ”Dan Păltinişanu”, la un meci la care, înainte de fluierul de start, handbaliştii de la Poli au prezentat trofeul Cupei României, câştigat acum două săptămâni.
Cei de la Petrolul, care au avut şi 60 de fani la Timişoara, au început meciul în atac, dar s-au stins imediat. După o lovitură liberă reluată de Arnăutu pe lângă poartă, timişorenii au mutat ”acţiunea” la poarta lui Cezar Lungu. Primul gol a venit în minutul 8, după ce Ignea a bătut un corner pentru lovitura de cap a lui Mera, iar căpitanul a trimis balonul în transversal[, de unde mingea a căzut în poartă. ASU Poli putea să-şi mărească avantajul imediat, dar Mihai Ene a reluat cu capul pe lângă poartă o minge din careu. Presiunea gazdelor a continuat cu o reluare peste poartă a lui Mera, din 7 metri.
În minutul 22, petroliştii au avut o ocazie mare. Puşcaş a tras pe jos după un atac construit al oaspeţilor, iar Murariu a intervenit greşit, dar, în ultimul moment, Scutaru a scos mingea de pe linia porţii. În rest, deşi era echipa mult mai bine clasată, acest lucru nu s-a văzut în jocul Petrolului. În minutul 35, timişorenii au marcat din nou după un corner bătut de pe stânga de Ignea, tot cu Mera la finalizare. Până la pauză, Poli mai putea specula bine o fază, dar Ursu a avut o finalizare slabă.
După 2-0 la pauză, Cornăţeanu l-a schimbat pe Sarris, cel care a greşit la golurile lui Mera şi care nu a oferit siguranţă defensivei oaspeţilor. Timişorenii au pus pericol iar, după un corner bătut de acelaşi Ignea, dar, de data aceasta, mingea a ajuns la Scutaru, pe care l-a blocat Ghinga. Petrolul a încercat în zadar să revină, dar nu au putut să încrie. În minutul 73, Murariu a respins reluarea cu capul a lui Arnăutu din 3 metri, iar peste un minut a reţinut o reluare slabă a lui Tudor Şaim.
Şi Poli a avut ocazia ei, după o centrare a lui Ursu pentru Cristian Ene, care a trimis din 5 metri pe lângă poartă. În minutul 82, a fost un nou corner periculos al bănăţenilor, dar Cristian Ene a reluat cu capul în bară. Scorul final s-a stabilit în minutul 87, când Ursu i-a driblat pe Puşcaş şi Ghinga şi a lobat peste Lungu, din 8 metri, pentru scorul de neprezentare. În prelungiri, nou-intratul Vidrăsan a scăpat spre poartă, a trecut de Ghinga, a tras, dar Lungu a parat.
La final, galeria Petrolului i-a certat pe jucătorii Petrolului, destul de dur, cu obiectivul promovării serios afectat.
ASU POLITEHNICA TIMIŞOARA - PETROLUL PLOIEŞTI 3-0
Ioan Mera 8', 35', Octavian Ursu 87'
Murariu - Motreanu (C. Jurj 61'), Scutaru, Mera (cpt.), Cherecheş - Bg. Vasile, A. Ignea - Alin Manea (Bedea 82'), Oct. Ursu, Mih. Ene - Cr. Ene (Vidrăşan 90')
Rezerve neutilizate: Bordei - F. Trip, Al. Gaşpar, D. Radu
Antrenor: Cosmin Petruescu
C. Lungu - Borţa, Ghinga, Sarris (N. Popescu 46'), Ţicu - Bucşa, Cr. Puşcaş - Bg. Rusu (Şaim Tudor 63'), Laur. Marinescu (cpt.), Rob. Moldoveanu (Ştefănescu 74') - Arnăutu
Rezerve neutilizate: Bolboaşă - Malakyan, L. Cazan, Ţigănaşu
Antrenor: Mugurel Cornăţeanu
Stadion: ”Dan Păltinişanu” (Timişoara); Spectatori: 4.000; Arbitru: Sergiu Popa (Aiud); Asistenţi: Florian Alexandru Vişan (Galaţi) şi Daniel Vlase (Galaţi); Rezervă: Mircea Ardelean (Arad); Observatori: Teodora Albon (Cluj-Napoca) şi Dumitru Paraschiv (Drobeta Turnu Severin).
Cu acest rezultat, ASU Poli a urcat pe locul 14, cu 30 de puncte. Runda viitoare va juca la Mioveni, vineri, de la ora 18:00. Petrolul rămâne pe 5, cu 53 de puncte, iar etapa viitoare are derby-ul pe teren propriu cu ”U” Cluj, sâmbătă, de la ora 18:30.
Petrolul, făcută KO la Timişoara! Mai visăm la promovare?
25 martie 2019
(185 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
La pomul lăudat să nu te duci cu sacul! Cam aşa a fost pe arena Ilie Oană, la meciul Petrolului
(28 aprilie 2018 - Dragoș TRESTIOREANU)
517 vizualizări
Dinamo, eliminată în optimile Cupei României de AFK Csikszereda, din Liga III, la loviturile de departajare
(2 noiembrie 2018)
84 vizualizări
Tehnologie pentru Liga I
(12 septembrie 2014)
133 vizualizări
Punctul pe “i”. Lucian Rădulescu va avea o discuţie decisivă cu conducerea CSM Ploieşti
(11 decembrie 2015 - Ciprian RADU)
872 vizualizări
Stoichiţă: Majoritatea consideră că Petrolul este o echipă terminată. Ce planuri are noul antrenor al lupilor
(30 octombrie 2015 - Ciprian RADU)
108 vizualizări
Puşcaş a impresionat Marea Britanie! BBC şi Sky Sports îl laudă pe atacant după „dubla” de excepţie
(19 august 2019)
92 vizualizări
Jucătorii Petrolului şi-au primit banii pentru luna septembrie!
(23 octombrie 2014 - Edi MOLDOVAN)
551 vizualizări
Ganea, amendă şi ultimul avertisment după ce a înjurat o reporteriţă
(21 martie 2016)
111 vizualizări
Nu este glumă! Petrolul chiar poate fi depunctată!
(26 septembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
608 vizualizări
Petrolul l-a legitimat pe Dan Bucşa
(29 iulie 2015)
201 vizualizări
Îngheţaţi la 8 puncte! Petrolul vs. Viitorul 1-2
(21 februarie 2016 - Ciprian RADU)
179 vizualizări
Angel Torres nu-l lasă pe Contra la naţională
(17 octombrie 2014 - Edi MOLDOVAN)
388 vizualizări
Comisia de disciplină: Cazul Sinescu a fost amânat
(20 mai 2015 - Ciprian RADU)
294 vizualizări
Reacţia USP faţă de dezvaluirile Jurnalului Prahovean
(30 mai 2018)
906 vizualizări
Nu rataţi El Clasico, în această seară!
(2 aprilie 2016)
108 vizualizări
Simona Halep, desemnată cea mai bună jucătoare a lumii în februarie
(6 martie 2015)
188 vizualizări
Cum plâng unii de mila Stelei!
(18 septembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
223 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























