Fotbaliştii de la Petrolul Ploieşti continuă seria vizitelor în liceele ploieştene, în cadrul unei campanii menite să îi atragă pe adolescenţi spre sport.
Astfel, după vizitele la Colegiul Alexandru Ioan Cuza şi la Liceul Victor Slăvescu, lupii galbeni vor poposi la una dintre cele mai renumite unităţi de învăţământ din Ploieşti: Colegiul Naţional Mihai Viteazul.
Evenimentul va avea loc vineri, 13 decembrie de la ora 14.00.
Şi pentru că în orice vizită este frumos să duci şi cadouri, fotbaliştii de la Petrolul Ploieşti, în frunte cu antrenorul Cosmin Contra, le vor oferi liceenilor o mie de bilete pentru meciul cu Universitatea Cluj, partidă care se va desfăşura dumincă 15 decembrie, începând cu ora 21.00 pe stadionul Ilie Oană.
Partida va fi una extrem de interesantă, mai ales că este ultimul meci pe care lupii galbeni îl vor disputa acasă în acest an.