Instituţia Jandarmeriei ar trebui să fie una respectabilă în statul de drept pe care îl invocă autorităţile. Cum România nu este decât pe hârtie un stat de drept, aşa şi Jandarmeria este doar în scripte o instituţie serioasă. În rest, este o glumă de instituţie, în care abuzul este cuvântul de lege. Începând de la modul în care se fac recrutările “de personal”, până la numirea în funcţii a unor incompetenţi, care se cred Dumnezei doar pentru că dau ordine. În România democratică, jandarmii au văzut mereu în mitinguri, în manifestaţiile de stradă, în orice deplasare a galeriilor de fotbal doar pretextele perfecte pentru a uza de echipamentul din dotare şi pentru a arăta ce bătaie pot aplica acefalii echipaţi unor oameni care nu au cum să se apere. Aşa a fost până acum şi aşa va fi atât timp cât instituţia asta nu îşi ca recâştiga credibilitatea. Dacă o va recâştiga vreodată!
Am încercat să pun cap la cap reacţiile Jandarmeriei legate de incidentele în care au fost implicaţi fanii Petrolului. Primul şoc:
"Nu este admisibil ca nişte suporteri să oprească maşina în câmp şi să ia la pietruit fără niciun motiv jandarmii care asigurau însoţirea. Aceşti oameni trebuie să înţeleagă că nu mai suntem în Evul Mediu" - Şeful Jandarmeriei Romane, Mircea Olaru
Dacă o astfel de declaraţie este una normală, din partea şefului Jandarmeriei Române, înseamnă că nu mai suntem normali, noi, acelora cărora domnul Olaru ne spune asta! Adică văd cu ochii mei cu nişte tineri sunt bătuţi în cel mai brutal mod cu putinţă, sunt la pământ şi primesc în continuare bocanci în plină figură, pumni în cap şi tomfe în ochi, şi eu trebuie să cred că suporterii s-au comportat ca în Evul Mediu? Dar jandarmii, domnule Olaru? Ei au acţionat modern, nu? “Vă omorâm în bătaie! Nu mai sunteţi tari în gură?” Replici de genul acesta, pe filmările pe care le-aţi urmărit, sper, înainte să debitaţi enormitatea asta, nu vi se par cunoscute? Cum vă permiteţi să spuneţi că suporterii s-au comportat ca în Evul Mediu? Dacă v-aţi referit la faptul că au ripostat după ce au fost bătuţi, afirmaţia poate fi corectă. Dar, dacă se va dovedi că au fost provocaţi de oamenii dumneavoastră şi bătuţi fără motiv, gazaţi, şi apoi bătuţi iar, ce faceţi? Vă cereţi scuze sau vă daţi demisia? Ce pretenţii să mai am eu de la subalternii dumneavoastră, dacă daţi verdicte din astea, cu atâtea nonşalanţă. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, un anume Enache, a declarat că suporterii erau beţi, dar în autobuze nu s-a efectuat niciun control, pentru a se verifica varianta asta! A, că erau şi unii care miroseau a băutură e foarte clar. Nu contestă nimeni, că oamenii, când se duc la meci, mai beau câte o bere. Trebuia să bea toată lumea suc?
Acum, teoria că Steaua a avut un rol în toată tărăşenia asta pare să capete contur. Toţi suporterii cu care am vorbit au spus că totul a fost premeditat, că au fost provocaţi special pentru a riposte şi pentru a nu mai ajunge la meci. Chiar să mintă toţi? Şi eu să cred Jandarmeria, doar aşa, că spune ea adevărul? Cristi Vlad, team managerul Petrolului, a confirmat faptul că la stadion nu era nimeni de la jandarmi, pentru a discuta cu el. Apoi, şedinţa tehnică a avut loc la ora 10.00, cu 11 ore înainte de startul meciului! Nu se poate aşa ceva! În aceste condiţii, poate sta în vigoare teoria conform căreia unii ştiau dinainte că suporterii Petrolului nu vor ajunge la meci în nicun caz. Şi poate sta în vigoare teoria conform căreia cel care a dat ordin ca oamenii să fie trimişi pachet înapoi la Ploieşti să fie un fan al Stelei. În ţinută de jandarm. Aşa cum am văzut procutori care au pe birou emblema clubului Steaua, nu se feresc să arate asta! De ce să nu credem că Steaua are o implicare în toate astea, din moment ce galeria Petrolului nu s-a apucat în nicio deplasare să arunce cu pietre, aşa, din senin?
Cel care a ordonat să fie trimişi oamenii casă, ori a făcut jocul Stelei, ori a făcut mişto, ori este de o incompetenţă crasă. În oricare dintre variante trebuie să dispară din schemă, aşa cum şi domnul Mircea Olaru, care dă verdicte doar pentru că îl înalţă uniforma, ar trebui să facă acelaşi lucru.