Suporterii care au fost în tribune la meciul dintre AS Bari şi US Lecce, din Italia, au dreptul la daune morale de 400 de euro. Această decizie a fost luată de o judecătoare a Tribunalului din Bari, după ce, meciul din 15 mai 2011 s-a dovedit a fi trucat, potrivit gazzetta.it citată de b1TV.

Fotbalistul Andrea Masiello, pe atunci fundaş al echipei Bari, a recunoscut că şi-a dat autogol în meciul disputat cu US Lecce, pentru o sumă de 50.000 de euro.

Iniţial, fotbalistul a negat că a primit aceşti bani pentru a truca meciul, dar a recunosut în faţa procurorului că a primit bani de la pariorii Gianni Carella şi Fabio Giacobbe. Cei doi pariori au fost arestaţi în scandalul meciurilor trucate din Italia, iar fotbalistul Masiello a fost condamnat la un an şi zece luni de închisoare cu suspendare.

Pe baza mărturiei fotbalistului, avocatul Luca Maggi a deschis un proces civil în numele fanilor. Acesta a avut câştig de cauza, iar autorii “meciului trucat” vor plăti câte 400 de euro fiecărui suporter care va prezenta dovada că a fost la meciul cu pricina.