Hipodromul Ploieşti va găzdui, duminică, 9 septembrie, o nouă Reuniune oficială de trap, în cadrul căreia publicul spectator va avea parte de patru curse interesante, precum şi, în pauzele dintre acestea, de trei reprize de demonstraţii de dresaj, oferite de actorul Denis Ştefan, un mare iubitor de cai, coordonator al Programului Caii României (detalii pe www.programulcaiiromaniei.ro).
Principala cursă a zilei va fi Premiul cailor de 4 ani, prima dintre cele două întreceri în care este obligatorie prezenţa cailor indigeni ce vor participa în Derby-ul de trap al României, programat pe data de 7 octombrie. Trebuie precizat, însă, că în cursa de duminică este permisă şi participarea cailor străini, fără ca ei să aibă dreptul de a alerga în Derby.
Prima cursă de trap a zilei de duminică va fi Premiul Nela, cu opt cai la start, şi se va desfăşura cu începere de la ora 10.30. Va fi urmată, de la ora 11.00, de Premiul Nero, o întrecere la startul căreia se vor afla tot opt trăpaşi, apoi, de la 11.30, de principala cursă a reuniunii, Premiul Cailor de 4 ani, în care se vor întrece zece cai. Ultima cursă a zilei de duminică va fi, de la ora 12.10, Premiul Nedeia, cu şapte cai la start.
Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 14 ani au acces gratuit. Spectatorii care vor veni cu maşina vor achita o taxă de parcare în valoare de 2 ron/oră pentru fiecare autoturism.
Premiul Cailor de 4 ani şi demonstraţie de dresaj cu Denis Ştefan, duminică, pe Hipodromul Ploieşti!
6 septembrie 2018
- citeşte totul despre:
- hipodrom,
- ploiesti,
- reuniune,
- trap,
- denis stefan,
- demonstratie
(99 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Liga 2 incredibilă în sezonul următor:Petrolul, FC Argeş, Poli, UTA, Farul, U Cluj
(28 mai 2018)
2634 vizualizări
Iar sunt probleme de lot la Petrolul. Doi jucători ar putea rata finalul campionatului
(10 mai 2015)
513 vizualizări
Şumudică: Mi-ar plăcea să antrenez, în viitor, Petrolul!
(31 august 2015)
643 vizualizări
Cu sau fără punctele de la TAS, Petrolul e tot în coada clasamentului
(15 septembrie 2015)
466 vizualizări
Jurnal de cantonament: Lupii au trecut testele fizice
(18 ianuarie 2015)
513 vizualizări
Halep, eliminată în turul doi la Sydney de Ashleigh Barty
(9 ianuarie 2019)
75 vizualizări
Incredibil! Tamara Costache neprimită să antreneze micii înotători ai CSM la unul dintre bazinele private din Ploieşti. Cine suportă consecinţele?
(4 aprilie 2017 - Cristina IANCU)
1294 vizualizări
Intrarea la Petrolul vs. Dinamo este gratuită. Cum puteţi lua tichetele cu valoare zero
(4 decembrie 2015)
731 vizualizări
Marinescu aşteaptă răspunsul Petrolului
(7 martie 2016 - Ciprian RADU)
193 vizualizări
Mitică nu mai e la Ligă!
(14 noiembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
182 vizualizări
Pista de trap a Hipodromului Ploieşti a fost omologată
(14 octombrie 2016)
624 vizualizări
Simona Halep, semifinale la Roland Garros! Pare de neoprit!
(4 iunie 2014 - Edi MOLDOVAN)
269 vizualizări
Glasgow Rangers şi jucătorii săi boicotează social media timp de o săptămână
(9 aprilie 2021)
66 vizualizări
FOTO: Lupi la sală şi la iarbă verde! Mâine, cel de-al treilea amical
(21 ianuarie 2016 - Ciprian RADU)
127 vizualizări
Schumacher s-a hotărât! Ce decizie a luat antrenorul Petrolului
(13 martie 2016 - Ciprian RADU)
735 vizualizări
Bokila a marcat pentru naţionala RD Congo!
(12 septembrie 2014)
274 vizualizări
Martin Tudor a murit după un infarct! Fostul portar al Stelei avea 43 de ani
(30 martie 2020)
284 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























