Duminică, începând cu ora 10.30, Hipodromul Ploieşti va găzdui o nouă reuniune hipică oficială, Clubul Sportiv Municipal Ploieşti propunând, din nou, un eveniment atât cu întreceri de trap, cât şi de galop.
Vor fi patru curse de trap şi două de galop şi, ca o noutate, la jumătatea Reuniunii, o nouă surpriză propusă de organizatori: un show ecvestru posibil cu sprijinul domnilor Cezar Manolescu şi Lucian Băroiu, în care Melinda Szabo şi Bogdan Gheorghe vor realiza o serie de acrobaţii care, cu siguranţă, vor fi apreciate de publicul spectator.
Cursele de trap au caracter ordinar, succesiunea fiind Premiul Fănişor (ora 10.30), Premiul Fanfaron (ora 11.20), Premiul Godeanu (ora 12.00) şi Premiul Gabarit (ora 12.50), iar cele de galop vor fi una rezervată cailor Pur Sânge Arab (ora 11.00) şi alta în care se vor întrece caii Shagya Arab.
Vă reamintim că biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 14 ani au acces gratuit. Spectatorii care vor veni cu maşina vor achita o taxă de parcare în valoare de 2 ron/oră pentru fiecare autoturism.
Show ecvestru de excepţie, duminică, pe Hipodromul Ploieşti!
21 iunie 2018
(747 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Adversar facil pentru Petrolul în Cupa României
(16 septembrie 2014)
280 vizualizări
Lupii galbeni, la “Victor Slăvescu”
(21 noiembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
1457 vizualizări
Iar sunt probleme de lot la Petrolul. Doi jucători ar putea rata finalul campionatului
(10 mai 2015)
513 vizualizări
Altădată titular, acum în afara lotului. Cine nu “prinde” echipa la meciul cu FCSB
(15 octombrie 2015 - Ciprian RADU)
298 vizualizări
Petrolul încheie etapa a 18-a la Turnu Severin. Programul rundei şi televiziune care transmit meciurile
(20 noiembrie 2015)
127 vizualizări
Ponturile zilei – 24 octombrie
(24 octombrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
170 vizualizări
Incompetenţa FRF dă clasamentul peste cap. Calcule pentru Petrolul
(22 mai 2015)
220 vizualizări
Aviz pozitiv pentru demolarea unui stadion legendar
(22 mai 2020)
171 vizualizări
Bornescu, bun de joc
(14 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
217 vizualizări
Ploieştiul, centru zonal. Proiectul CSM aduce copiii la fotbal
(5 august 2015)
143 vizualizări
Ce spune Uniunea Suporterilor Petrolişti despre problemele de la Petrolul Ploieşti
(25 noiembrie 2017)
726 vizualizări
CSM Ploieşti: Două jucătoare au fost date afară!
(21 mai 2015)
83 vizualizări
Cuneyt Cakir, arbitru de lux în primul meci cu VAR din istoria unui club din România
(19 august 2019)
191 vizualizări
Debutul îi ţine în viaţă. Lietuvos Rytas – CSU Asesoft 79-72 (39-34)
(27 noiembrie 2014)
79 vizualizări
Asul de Cupă. Juan Albin califică Petrolul în semifinale
(4 decembrie 2014 - Ciprian RADU)
523 vizualizări
Ligi judeţene: Rezultatele din weekend-ul 1-3 aprilie şi clasamentele
(6 aprilie 2016)
219 vizualizări
Astafei va juca vârf împins cu Craiova. Sfaturi pentru Victoraş
(16 martie 2015 - Ciprian RADU)
626 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























